Un bordel închis în urmă cu mai bine de 20 de ani din Taiwan a ajuns muzeu. Aflat în apropiere de coasta chineză, acesta a fost redeschis sub numele de "Maison spéciale de thé", potrivit AFP.

În muzeu vor fi expuse fotografii din perioada Războiului Rece şi bilete de ordine ale soldaţilor. "Scopul acestui muzeu este să creeze o idee despre ce erau aşa-zisele "paradisuri militare", a declarat reprezentantul Parcului Naţional Kinmen, Hsu Ying-fan.

Bordelul aparţinea armatei taiwaneze şi a fost închis la începutul anilor 90. Insula fortificată Kinmen a fost bază militară, iar în timpul Războiului Rece aproximativ 100.000 de soldaţi erau staţionaţi acolo. La acea vreme, pe insulă existau 11 bordeluri oficiale.

În Taiwan, bordelurile au fost deschise în perioada războiului pentru ca populaţia feminină să nu fie hărţuită de soldaţi. Ultimul bordel a fost închis în 1990, în urma presiunilor grupurilor feministe.