Un câine căzut în apa Crișului Repede din Oradea a fost salvat de pompierii Detașamentului 1 Oradea marți dimineața.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții ISU „Crișana” Bihor, marți dimineața, în jurul orei 8:20, echipajele au fost chemate pentru o intervenție care implica un cățel „blocat între ghețuri”.
Patrupedul căzuse în Crișul Repede după ce stratul de gheață de pe apă a crăpat și a cedat sub greutatea acestuia, în zona Podului Dacia din Oradea, la aproximativ trei metri de mal.

Salvatorii au ajuns rapid la locul incidentului. Dotați cu echipamente corespunzătoare și folosind tehnici specifice pentru astfel de intervenții, specialiștii au înaintat cu prudență pe gheață, reușind să aducă animalul în siguranță la mal.
Din cauza temperaturilor scăzute, câinele se afla în stare de hipotermie, astfel că pompierii „au preluat în autospecială patrupedul, (…) i-au acordat îngrijirile necesare și l-au transportat la Adăpostul Grivei, în vederea identificării proprietarului, întrucât animalul purta zgardă”, mai arată ISU Crișana.