Şoferul unui autocamion care transporta buşteni se poate considera norocos, după ce vehiculul pe care îl conducea s-a întors, joi dimineață, cu roţile în sus pe DN 79, la ieşirea din localitatea bihoreană Ciumeghiu spre Arad, dar el a scăpat cu răni uşoare.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, accidentul a fost anunţat în jurul orei 6.40, iar la locul indicat s-au deplasat de urgenţă pompierii militari din cadrul Detaşamentului Salonta, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi cu o ambulanţă tip B2.
"Echipajul de stingere a acţionat pentru balizarea zonei, deconectarea bornelor de la acumulatori şi asigurarea tuturor măsurilor de apărare împotriva incendiilor, iar echipajul de pompieri militari paramedici a acordat primul ajutor calificat şoferului autocamionului, care a suferit răni uşoare, acesta refuzând transportul la spital", se arată în comunicat.
Se pare că şoferul, care conducea dinspre Arad spre Oradea, a pierdut brusc controlul volanului, a intrat pe contrasens şi astfel vehiculul s-a răsturnat în şanţul de pe sensul opus. Nu este exclus, aşadar, ca bărbatul să fi adormit la volan şi de aceea să fi pierdut controlul mastodontului.