Clubul Heat a fost amendat de către Poliţia Comunitară cu suma de 500 de lei după ce nu a respectat somaţia de a îndepărta un afiş aplicat ilegal.

Şi circul Las Vegas a fost prins cu afişe care nu erau vizate şi aprobate de Primăria Municipiului Oradea, aplicate pe stâlpii de curent, pe picioarele de susţinere ale panourilor publicitare şi pe faţadele clădirilor.

După ce au fost somaţi să dezlipească afişele respective, reprezentanţii Circului Las Vegas s-au conformat şi au scăpat, astfel, doar cu un avertisment.

Conform unei Hotărâri a Consiliului Local Oradea, amplasarea afişelor colante se face doar în locurile special amenajate.

"Toate afişele vor fi avizate de către serviciul de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Oradea. Amplasarea afişelor se face în limita spaţiului disponibil şi astfel încât acestea să nu depăşească jumătate din suprafaţa panoului. Este interzisă lipirea afişelor peste alte afişe aflate în perioada de valabilitate", se arată în articolul 24 din HCL numărul 954 din 2009.

Pentru nerespectarea acestor prevederi, agenţii Poliţiei Comunitare pot aplica amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 lei, pentru fiecare afiş.