Anul trecut, un grup de parlamentari propuneau ca în oraşele cu cel puţin 15.000 de locuitori edilii să planteze, din bugetele locale, câte un copac pentru fiecare nou-născut. Deşi generoasă şi utilă, ideea a fost respinsă pe motiv că pomii ar costa prea mult, iar oraşele din România au şi aşa fonduri subţiri.

Ce n-au reuşit parlamentarii vrea însă să facă un mic întreprinzător din Oradea pe cont propriu. Patron al unei firme de amenajare a spaţiilor verzi, Paul Olău se oferă să planteze, gratis, un copac pentru fiecare nou-născut din Oradea ori din satele imediat învecinate.

Verde durabil

Absolvent al Facultăţii de Geografie din Oradea, Paul Olău a fost, până în urmă cu un an, şi cadru didactic al acestei facultăţi. Preda Peisagistică dar, chiar dacă îi plăcea, a renunţat la catedră pentru a se dedica activităţilor private. Aşa că, prin firma Paul Gardens, unde are trei angajaţi, amenajează şi întreţine orice grădină, scuar ori parc. "Avem drept scop principal promovarea verdelui sustenabil şi inspirat", zice tânărul de 35 de ani. Altfel spus, combină aspectele estetice cu cele utile, creând grădini şi frumoase, şi folositoare.

Un concept promovat de Paul sunt acoperişurile verzi, de care şi orădenii par tot mai interesaţi. "Un acoperiş verde nu înseamnă o grădină extravagantă la înălţime", spune Paul. O asemenea lucrare de peisagistică necesită un acoperiş plat şi bine izolat, pe care se aşterne un strat de drenaj din pietriş şi pământ. "Se plantează plante sedum, adică grase, complet nepretenţioase, dar care preiau şocul termic şi, vara, protejează casa de căldură", explică Paul.

Grădină... de mâncat

O altă tendinţă este cea a pereţilor verticali din plante, folositori întrucât, la fel ca acoperişurile, izolează termic clădirile. Orădenii pot să-şi facă pereţi verzi chiar şi în interiorul caselor: "Se folosesc nişte buzunare textile pe post de ghiveci şi se creează un perete vertical cu plante de apartament sau exotice, căţărătoare, care nu au nevoie de foarte multă apă". Aşa, pe lângă un aspect inedit, locuinţa va avea şi un aer curat.

Paul le mai propune clienţilor şi aşa-numitele grădini comestibile ("edible garden"). "Sunt grădini din care se poate mânca. De pildă, printre flori plantezi un prun sau tufe de zmeură", explică tânărul, adăugând că acest tip de grădină prinde bine şi la orădenii tineri.

La polul opus sunt "conservatorii", care nu concep în grădină decât plante clasice şi gazon. Mulţi dintre aceştia locuiesc inclusiv la bloc, spune Paul. Deşi asociaţiile de proprietari din oraş sunt obligate de Primărie să-şi întreţină spaţiile verzi, locatarii nu pun mare preţ pe amenajarea acestora. Amenajări peisagiste cer doar cei din cartierele rezidenţiale noi, în timp ce restul se mulţumesc să-şi tundă gardul viu şi iarba. "Orădenii nu sunt pretenţioşi în materie de spaţii verzi. Dar încep să devină", crede Paul.

Filantrop... de verde

Iubitor declarat de natură şi de plante, Paul a decis că trebuie să le dea concitadinilor un exemplu personal, aşa că a început un proiect inedit: va planta copaci pentru fiecare nou-născut din Oradea ori din satele vecine, gratis, la cererea părinţilor, care trebuie doar să-l anunţe. Primul copac l-a plantat chiar pentru fiica sa de 4 luni şi jumătate, şi e convins că, dacă oferă un copac fiecărui bebe, va putea contribui atât la înfrumuseţarea oraşului, cât şi la îmbunătăţirea mediului.

În plus, speră că va şi responsabiliza familiile cu privire la grija faţă de copaci. "Îl plantăm unde spune familia, pe domeniu privat. Vrem să punem foioase, pentru că sunt copaci longevivi, iar aceştia îi plătim în întregime noi. Dacă familia are pretenţia unei anumite specii, noi tot punem o parte din bani, iar părinţii diferenţa. Manopera rămâne gratuită", explică Paul.

Ca să-şi facă cunoscut proiectul, tânărul a lansat mesaje pe pagina de Facebook a firmei sale, www.facebook.com/PaulGrdns, iar acum aşteaptă solicitările tinerilor părinţi. Dacă aceştia vor fi receptivi, va demonstra că ceea ce n-au reuşit să facă cei care conduc ţara reuşeşte o mână de oameni. Doar să vrea!