Tragedie, sâmbătă, în judeţul Prahova, unde un copil în vârstă de 12 ani a decedat electrocutat după ce a urcat pe un vagon CFR, informează Mediafax.

Echipajele de intervenţie n-au putut face altceva decât să-i declare decesul. Autorităţile au început o anchetă.

S-a întâmplat în satul Inoteşti din comuna Colceag. Mai mulţi martori le-au povestit salvatorilor că băiatul a urcat pe un vagon. Circumstanţele decesului nu se cunosc cu exactitate. 

"A fost primită o sesizare. Un copil care a fost electrocutat într-o staţie CFR. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, potrivit Mediafax. 

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă, a declarat că ambulanţa a fost solicitată pentru un copil de 12 ani care s-a electrocutat, în gara din Inoteşti, acesta fiind găsit inconştient de către cadrele medicale."Este vorba de un băiat de 12 ani, din păcate a decedat. A fost găsit carbonizat", a precizat Duţă.

Poliţiştii de la Transporturi Feroviare au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, potrivit News.ro.