Un copil în vârstă de 13 ani din Bihor a fost internat în stare gravă la Spitalul Județean din Satu Mare, după ce, aflat în tabără într-un ștrand din localitatea Mihăieni, ar fi sărit în apă și s-ar fi lovit cu capul de fundul bazinului.
Informația a fost confirmată BIHOREANULUI de surse neoficiale care au precizat că băiatul, originar dintr-o comună de lângă Oradea, se afla într-o tabără care ar fi organizată de o episcopie din municipiu.
La un moment dat, copilul ar fi sărit într-un bazin din ștrandul din satul Mihăieni, însă cum apa era foarte mică s-a rănit foarte grav în zona capului.
Site-ul de știri locale presasm.ro scrie că incidentul s-a produs vineri în jurul orei 13.12. Inițial, oamenii credeau că s-ar fi înecat, însă la momentul publicării acestei știri nu este clar dacă este așa sau nu.
Băiatu a fost scos din apă de cetățeni, în stare de inconștiență. Într-o primă etapă ar fi primit primul ajutor pe loc, de la cetățeni, iar apoi de la echipajele SMURD chemate să intervină.
Copilul a fost resuscitat și transportat la spital, pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
Foto: PresaSM.ro
„La ora 13.35 victima a fost preluată de elicopterul SMURD Jibou și a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare. Copilul este inconștient, intubat și ventilat mecanic”, a transmis ISU Satu Mare conform sursei citate.
Sursele BIHOREANULUI mai spun și că băiatul e în stare gravă, având răni serioase în zona capului. El ar putea fi transferat la Spitalul Județean din Oradea după ce starea sa de sănătate va permite.