Joaca unor copii s-a terminat cu un deznodământ dezastruos, sâmbătă seară, în Ciumeghiu, unde o poartă metalică de pe un teren de fotbal a căzut peste un copil de șase ani.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Poliția Bihor, oamenii legii au fost alertați prin apel la 112 în jurul orei 19.30. Copilul de șase ani se juca cu un prieten, de 8 ani, tot din Ciumeghiu, când poarta s-a desprins și a căzut.

Băiatul rănit a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Oradea, având răni grave la cap, membre și torace. Sâmbătă seară, el a fost operat, iar apoi internat pe secția de Terapie Intensivă.

„A avut un traumatism cranian sever și alte leziuni la nivelul corpului. Era în comă, a avut nevoie de asistarea respiratorie. S-a intervenit chirurgical și este internat pe secția de Terapie Intensivă”, a declarat dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD, pentru BIHOREANUL.

Se fac cercetări pentru a se lămuri cum a căzut poarta cu pricina și a cui este responsabilitatea acestui incident grav.

„Polițiștii Secției nr. 9 de Poliție Rurală Cefa continuă cercetările în cauză sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii nefericitului eveniment”, a declarat agentul șef Alin Laza, ofițer de presă în cadrul IPJ Bihor.

În 2019, un accident similar cu un final tragic a avut loc în comuna bihoreană Dobrești. Larisa Ivan, o fetiță de doar 7 ani, a murit după ce poarta metalică din curtea școlii din Crâncești a căzut peste ea și a zdrobit-o. În 2021, directorul adjunct al școlii, Ioan Milian, administratorul unității de învățământ, Florin Știube, și viceprimarul comunei, Popuș Florin, au fost trimiși în judecată pentru ucidere din culpă, dosarul fiind și azi pe rolul Judecătoriei Beiuș.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!