Sala festivă a Universităţii Partium va găzdui, miercuri, 5 octombrie, de la ora 18, o conferinţă susţinută de călugărul benedictin Brother David Steindl-Rast, unul dintre cei mai populari reformatori ai creştinismului.

Călugărul va ajunge în Oradea în cadrul unui turneu organizat de asociaţia "Călătoria Inimii". "Brother David Rast este unul dintre cei mai de seamă reformatori ai creştinismului modern. Cărţile sale au un succes uriaş în întreaga lume, iar conferinţele sale deschid către adevăr milioane de conştiinţe", precizează organizatorii.

În cadrul evenimentului, călugărul benedictin, care are studii în antropologie, teologie, psihologie şi arte, va vorbi despre cum bucuriile vieţii în zilele noastre. De asemenea, îşi va lansa şi prima carte tradusă în limba română, "Adâncimile cuvântului", a cărei prefaţă este scrisă de Dalai Lama.

Un bilet de intrare la conferinţă costă 25 de lei.