Orădenii pasionaţi de cultură şi teologie sunt invitaţi joi, 18 septembrie, la Teatrul de Stat Regina Maria, unde va avea loc lansarea cărţii "Învierea lui Lazăr de-a lungul secolelor. Volumul I: 125–1486", semnată de părintele dr. Bogdan Tătaru-Cazaban şi apărută la Editura Spandugino.
Conform unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor, evenimentul va începe la ora 18, iar accesul este gratuit, pe baza rezervării la casa de bilete a teatrului.
Autorul, cunoscut teolog şi cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române, este totodată preot slujitor în Bucureşti şi fost ambasador al României la Vatican. Lansarea de la Oradea aduce în prim-plan prima parte a unei cercetări ample dedicate receptării episodului biblic al învierii lui Lazăr, analizat în context istoric şi teologic.
Volumul va fi discutat într-un dialog între autor şi lectorul universitar dr. Mihai Maci, profesor şi eseist din Oradea.
Programul serii include şi un moment muzical susţinut de violoncelistul Victor Sandu, membru al Filarmonicii din Oradea.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Bihor, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, şi se înscrie în seria de evenimente dedicate centenarului Patriarhiei Române.
Biletele pot fi ridicate de la agenţia teatrului, după următorul program: luni 14:00–18:00, marţi 12:00–18:00, miercuri 10:00–14:00, joi 12:00–18:00, vineri 10:00–14:00.
