Lumea culturală şi-a aţintit luna aceasta privirile asupra Oradiei, gazdă în premieră a Galei Premiilor UNITER, transmise de Televiziunea Română.

Chiar dacă teatrul orădean n-a reuşit să obţină prin Richard Balint titlul pentru cel mai bun actor, una dintre celelalte distincţii i-a revenit unei tinere orădence, Diana-Florina Avrămuţ, care, deşi aflată la prima încercare în dramaturgie, a scris - în opinia juriului format din Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu şi Bobi Pricop - cea mai bună piesă a anului trecut.

Jocul de-a actriţa

Diana-Florina Avrămuţ a studiat filologia la Colegiul Naţional Iosif Vulcan, dar a avut mereu o înclinaţie puternică spre actorie. "Eram un copil timid, dar mă jucam mult. Încă de la grădiniţă îmi plăcea să am mai multe roluri. Nu voiam să fiu doar prinţesă, ci şi fluturaş, ţigăncuşă, valet, cântăreaţă... În plus, imitam cam tot ce vedeam la televizor", povesteşte Diana, acum în vârstă de 28 de ani.

Sesizându-i pasiunea, în liceu părinţii au îndreptat-o spre cursuri de actorie, pe care le-a luat cu Emil Sauciuc, la Fundaţia Ecoart, unde a şi jucat în câteva producţii. "Învăţam de la actorii mai mari, care pe atunci erau studenţi la Oradea, precum Florin Silaghi şi Andrei Fazekas", spune Diana despre mentorii care apoi au îndrumat-o spre Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş. "La admitere, am intrat ultima pe locurile cu taxă. După un an am reuşit să trec pe locurile bugetate şi apoi chiar să primesc bursă de merit. La final am fost şefă de promoţie", povesteşte orădeanca.

Muza regizorului

Actoriei îi datorează multe. "Am învăţat să mă deschid, să-mi înving timiditatea", zice Diana, care a absolvit, tot la Mureş, şi un masterat în arta actoriei. Apreciată pentru calităţile ei, orădeanca a fost chemată să joace la început în spectacole ale colegilor de facultate, iar apoi i s-a oferit un contract la Naţionalul din Târgu Mureş, jucând în spectacole precum "Push up" de Zsolt Harsányi, şi "Carmina Burana", de Gigi Căciuleanu.

În 2013, Diana a debutat pe marile ecrane, şi nu oricum, ci cu rolul principal feminin în "Când se lasă seara peste Bucureşti (Metabolism)", de Corneliu Porumboiu, autorul unor producţii de succes precum "Poliţist, adjectiv" şi "A fost sau n-a fost". "Filmul în care am jucat spune povestea unui regizor care se îndrăgosteşte de actriţa care joacă rolul principal în filmul la care lucrează şi care are, însă, o altă relaţie", zice Diana despre producţia selectată şi apreciată la festivalurile din New York, Locarno şi Toronto, câştigând premiul criticii pentru cel mai bun lungmetraj la Festivalul Janela de Cinema din Brazilia.

Munca orădencei în "Metabolism" a fost şi ea lăudată, Diana fiind nominalizată la Premiile Gopo 2014, pierzând în faţa Luminiţei Gheorghiu, din "Poziţia copilului".

Creaţie pe smartphone

Deşi era actriţă titulară la Teatrul din Târgu Mureş, în primăvara anului trecut Diana şi-a luat o pauză de la scenă. "Atentă să construiesc mereu personaje, am pierdut cumva contactul cu mine. Îmi era şi dor de cei de acasă, iar drumul Mureş - Oradea e cam lung", s-a destăinuit ea BIHOREANULUI. Întoarsă la Oradea, n-a putut sta prea mult şi a început să lucreze voluntar la SOS Autism, gândindu-se care va fi următorul pas în carieră.

Într-o zi, dintr-o dată, s-a simţit inspirată să scrie. "Îmi doream de mult să scriu, aşa că am început să aştern gânduri, amintiri. Aşa am descoperit că pot". Piesa "Nadia" s-a născut apoi destul de repede, autoarea primind încurajări mai ales din partea iubitului ei, care a avut privilegiul să-i citească primul scrierile, încă din stadiul în care erau sub forma unor fragmente tastate pe telefonul mobil.

Lauri la debut

Diana nu vrea să divulge deocamdată povestea din piesa ei de debut, zicând doar că "este o poveste despre iubire, despre schimbare, speranţă şi magie". Cert este că textul i-a fost apreciat de specialişti din domeniu, un juriu format din criticul Marina Constantinescu, cronicarul Dan C. Mihăilescu şi regizorul Bobi Pricop, considerând-o cea mai bună piesă românească a anului 2015, dintre alte 80 de înscrieri.

Premiul i-a fost acordat Dianei în seara de 9 mai, cu ocazia Galei Premiilor UNITER de la Oradea, de către Principesa Maria, fiica Regelui Mihai, deoarece această secţiune a evenimentului se desfăşoară sub egida Casei Regale a României. "Pentru mine a fost o confirmare că fac ceea ce trebuie", zice, modestă, tânăra orădeancă. În plus, Editura Unitext a UNITER a şi tipărit mai multe exemplare ale piesei, iar autoarea speră ca într-o bună zi s-o vadă montată pe scenele din ţară. Pentru ca succesul debutului să fie validat şi de primii săi colegi, actorii...