După ce şi-a ridicat în cap credincioşii cerând tăierea finanţării de la stat pentru biserici, deputatul verde Remus Cernea are un nou proiect controversat: vrea legalizarea parteneriatului civil între homosexuali.
"Eu şi Verzii susţinem drepturile omului pentru toţi cetăţenii. Noi nu considerăm că anumiţi cetăţeni ar trebui discriminaţi în vreun fel pentru nici un motiv, pentru că ar aparţine unei minorităţi naţionale sau minorităţi sexuale. În Europa, foarte multe ţări acceptă parteneriatele civile sau căsătoriile între persoanele de acelaşi sex", a spus Remus Cernea, potrivit România TV. Acest parteneriat civil ar ajuta cuplurile gay, de exemplu, să acceseze un credit ori să-şi lase moştenirea unul altuia după moarte.
Cernea a dat ca exemplu Franţa, unde legea privind parteneriatele civile a fost adoptată în urmă cu 5 ani, iar acum homosexualii au primit şi dreptul de a se căsători.
În urmă cu o săptămână, acelaşi parlamentar a anunţat că va depune o iniţiativă legislativă prin care bisericile să nu mai primească finanţare de la stat, ci printr-un procent din impozitul pe venit al românilor.