Procesul deschis toamna trecută de procurorii DIICOT Oradea lui Lorin Ungur, fiul fostului prefect Ionel Ungur, pentru că alături de doi amici ar fi fost dealer de cocaină, s-a terminat înainte de a începe: Tribunalul Satu Mare a decis să returneze cazul anchetatorilor, şi nu oricum, ci anulând toate probele!

Vinovat este ex-judecătorul securist Ovidiu Galea, de la Tribunalul Bihor, despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a autorizat în dosar filaje, interceptări, investigatori sub acoperire şi chiar percheziţii soldate cu confiscări de droguri, însă şi-a amintit abia când i s-a cerut arestarea lui Ungur jr că vreme de 5 ani i-a fost vecin.

Şi, deci, era incompatibil să-l judece. Cum faza cu "uitarea" nu prea ţine, rămâne doar varianta mâinii de ajutor şi cea a superficialităţii lui Galea, ambele culpabile.

Cert e că, mulţumită lui, trei traficanţi de cocaină au scăpat de acuzaţii după ce statul a cheltuit degeaba o căruţă de bani pentru prinderea şi dovedirea lor.

Iar fostul judecător nici măcar nu poate fi tras la răspundere că a făcut praf dosarul, căci astă primăvară, după ce şi-a "umflat" vechimea în magistratură cu anii lucraţi ca poliţist de frontieră, s-a retras, devenind încă un beneficiar de pensie specială.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!