Munții Apuseni au o notă distinctivă în cadrul general al Munților Carpați, dată de aspectul insular, înălțimile medii și bogăția resurselor naturale. Munții nu au oferit niciodată condiții mai bune de trai omului, în comparație cu zonele joase fertile și cu o climă mai blândă, de aceea locuitorii lor, în general, au fost oameni încercați de greutăți și iscoditori cu străinii, iar cei din Apuseni nu au fost altfel.
Fie că au fost numiți moți, țopi, mocani sau crișeni, comunitățile locale ale Apusenilor au fost legate prin nevoi și aspirații comune într-un spațiu geografic bine determinat. Pentru că principala resursă naturală la îndemână și din abundență a fost lemnul, multiplele forme de prelucrare a acestuia și produsele rezultate au creat așa-numita „civilizație a lemnului”, faima meșterilor din Apuseni ajungând departe în Balcani sau Europa centrală.
De-a lungul timpului, integritatea și continuitatea acestor comunități locale a fost adeseori afectată de deciziile luate de forme de organizare socio-politică străină de aceste locuri, dar care au avut întotdeauna un deosebit interes în exploatarea resurselor naturale de excepție a Apusenilor, ceea ce a generat mișcări sociale de amploare, cum au fost cele conduse de Horia, Cloșca și Crișan sau Avram Iancu, eroismul faptelor lor contribuind decisiv la dezvoltarea unei aprecieri a publicului larg până în zilele noastre cu privire la moții din Apuseni.
(foto: Andrei Posmoșanu)
Astăzi, comunitățile locale din Apuseni, cele care dau farmecul peisajului caracteristic, sunt mai expuse ca oricând pericolului unei degradări ireversibile, valorile fundamentale ale culturii locale fiind supuse valurilor schimbării care ajung mult mai facil în munți, pentru că accesul oamenilor a fost ușurat peste tot prin realizarea unei vaste rețele de drumuri, electrificarea tuturor localităților a adus peste tot televiziune și internet, iar mobilitatea și accesul la informație este la un nivel la care nu a mai fost niciodată.
Beneficiile civilizației moderne, chiar dacă au apărut cu întârziere, uneori sunt necesare, iar accesul comunităților montane la ele este un drept incontestabil. Dar evoluția socio-culturală a fost prea bruscă, arzând etape importante prin care comunitățile ar fi putut să se adapteze, dar păstrând esența identității lor culturale. Primul efect este migrarea accentuată a tinerilor spre zone urbane. Totodată, din dorința de adaptare și modernizare, vechile construcții au fost demolate sau modificate, pierzându-se constant valori ale arhitecturii vernaculare.
(foto: Andrei Posmoșanu)
Un alt efect este așa numitul fenomen de „gentrificare”: proprietățile celor care părăsesc această zonă sunt cumpărate de „orășeni” cu o stare materială foarte bună și care le vor folosi ocazional, în scop de recreere, dar adesea generând modificări majore ale arhitecturii cu specific local. Acest fenomen a luat o amploare foarte mare în utimul deceniu, iar pandemia a fost un factor stimulator pentru accentuarea gentrificării, noii propietari veniți din exterior devenind în anumite localități uneori majoritari în raport cu populația locală. Astfel gentrificarea fără o limitare a fenomenului devine una dintre principalele amenințări ale culturii locale, un substitut nesănătos la pierderile numerice ale populației locale determinate de migrare, scăderea natalității și îmbătrânirea accentuate. Orășenii înstăriți pot contribui uneori la salvarea patrimoniului local construit, dar nu vor putea să asigure continuitatea unui mod tradițional de viață.
De aceea, este nevoie ca aceste comunități să fie sprijinite să își păstreze identitatea. Ideea unui Ecomuzeu al Țării Moților a apărut în urma colaborărilor internaționale ale Administrației Parcului Natural Apuseni, în special cu Administrația Parcului Natural Regional Adda Nord și Ecomuzeul Adda di Leonardo din Italia.
Ecomuzeul, ca un concept creat și dezvoltat în Franța la începutul anilor ’70, ulterior dezvoltat în alte țări ale Europei, are ca scop păstrarea identității locale, incluzând un teritoriu cu comunități locale ale căror valori culturale comune sunt păstrate și puse în valoare de către ele însele. Un ecomuzeu utilizează un teritoriu în loc de spații interioare sau încăperi, comunități locale și activitățile tradiționale, în loc de exponate. Cu alte cuvinte, se pune în valoare trecutul și prezentul, pentru a construi viitorul fără a pierde identitatea locală.
Legătura unui ecomuzeu cu un parc natural este peisajul. Protecția lui este scopul managementului unui parc natural, dar pentru conservarea reală a biodiversității este nevoie de comunitățile locale și cultura lor tradițională.
Ca mod de organizare și funcționare, un ecomuzeu este o platformă deschisă a implicării și colaborării comunităților locale, care își asumă un set de principii comune care să le asigure păstrarea identității.
Un rol important îl au autoritățile publice locale, care pot transpune aceste principii în politici publice. Și mai importante sunt inițiativele private ale unor persoane sau grupuri din comunitățile locale care vor și au resursele necesare pentru asigurarea conservării patrimoniului material și imaterial, de la arhitectură, unelte, îmbrăcăminte și până la obiceiuri și tradiții, îndeletniciri și cunoștințe valoroase dezvoltate de-a lungul timpului.
Ecomuzeul trebuie să reunească inițiative locale, ca exerciții prin care să dezvoltăm reziliența comunităților montane din Apuseni. Altfel spus, capacitatea lor de a recepta valurile schimbării, oricând vor veni, căci vor veni. Important e, însă, ca acestea să lase în urmă doar schimbări benefice oamenilor locului, fără a înlocui în totalitate zestrea lăsată de cei de dinaintea lor.
Alin Moș
Director
Administrația Parcului Natural Apuseni
