Prima probă scrisă a Bacalaureatului a adus şi primii eliminaţi din examen în Bihor. Potrivit inspectorului şcolar general Daniel Negrean, doi elevi bihoreni au fost daţi afară din examen pentru tentativă de fraudă.
"Este vorba de un elev de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, eliminat pentru că a avut un dispozitiv hands-free, şi un elev de la Liceul Tehnologic Horea din Marghita, prins cu o fiţuică", a declarat, luni, Negrean, pentru BIHOREANUL.
În timp ce elevul din Marghita a fost prins înainte să apuce să copieze, cel din Oradea a fost depistat când i se dicta în ureche ce şi cum să scrie. Drept urmare, elevul orădean a fost eliminat din examen şi a primit interdicţia să se mai înscrie la Bacalaureat două sesiuni, ceea ce înseamnă că cel mai devreme va putea reîncerca în toamna lui 2014, iar cel din Marghita a fost eliminat fără a primi, însă, o interdicţie de a se mai înscrie.
Negrean a mai precizat şi că alţi trei elevi bihoreni au susţinut examenul în condiţii speciale. Mai precis, în săli de examene în care s-au aflat doar membrii comisiei. Doi suferă de tetrapareză spastică, iar unul are mâna fracturată, astfel că toţi cei trei elevi, în imposibilitate de a scrie, au dictat răspunsurile unor profesori.
Din cei 5.604 de elevi bihoreni care s-au înscris la Bacalaureat, 245 au absentat luni de la prima probă. Acesta este primul an în care examenul scris la limba română la Bacalaureat este diferenţiat pentru elevii care provin din clase umaniste sau de profil pedagogic faţă de cei din celelalte clase.
Marţi, elevii bihoreni vor susţine examenul scris la limba maternă şi pe 3 iulie cel obligatoriu a profilului. Proba scrisă la alegere a profilului şi specializării se va da pe 5 iulie, iar rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12. Tot în aceeaşi zi, până la ora 16, se vor putea depune contestaţiile. Rezolvarea acestora se va face între 9 şi 11 iulie, iar afişarea rezultatelor finale pe data de 12 iulie.