Din cei 913 elevi bihoreni care s-au înscris la proba obligatorie a profilului în cadrul Bacalaureatului de toamnă, 765 au ajuns miercuri în sălile de clasă.

Un elev a fost dat afară din examen, pentru că a încercat să copieze. Elevul susţinea examenul la Colegiul Tehnic Traian Vuia, iar acum nu se va mai putea înscrie la Bac timp de două sesiuni.

Acesta este al zecelea elev eliminat din examen, în sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Luni, la proba la limba română, nouă elevi au fost daţi afară din săli, după ce au încercat să copieze. Marţi, la proba la limba maternă, niciun elev n-a fost prins copiind.

Bacul de toamnă continuă vineri cu proba la alegere a profilului, unde s-au înscris 903 elevi. Cei mai mulţi, 464, au ales la această probă biologia, iar alţi 323 au ales geografia. În schimb, doar câte doi elevi bihoreni au ales la această probă economia, filosofia şi sociologia.

Notele elevilor vor fi afişate pe 1 septembrie şi în aceeaşi zi cei nemulţumiţi vor putea depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi anunţate pe 4 septembrie.