Un episcop spaniol care activa în cadrul Bisericii Romano-Catolice a demisionat, la finalul lunii trecute, invocând motive personale. Mass-media spaniolă a aflat acum că adevăratul motiv a fost dragostea pentru o scriitoare de ficțiuni erotice.

Xavier Novell este un prelat cunoscut în Spania, în 2010, la 41 de ani fiind recunoscut drept cel mai tânăr episcop din ţara iberică. Acesta a slujit în Solsona, în regiunea de nord-est a Cataloniei.

BBC notează, citând presa spaniolă, că episcopul este un excentric pentru că a susţinut o terapie pentru persoanele gay şi a practicat exorcismul.

Decizia sa de a demisiona, care a şi fost aprobată de Vatican, a şocat lumea bisericească. Publicaţia britanică mai scrie că episcopul s-a întâlnit de mai multe ori cu Papa, dar şi cu oficiali ai Vaticanului.

La o lună după demisie în presa spaniolă au apărut informaţii că prelatul îşi caută un nou loc de muncă, ca agronom, în zona Barcelonei.

Jurnaliștii susțin că motivul demisiei sale este faptul că s-ar fi îndrăgostit de Silvia Caballol (foto), psiholog şi romancier erotic.

Potrivit site-ului de știri naționale 20minutos.es, cei doi s-au cunoscut în urmă cu mai bine de doi ani, când scriitoarea se documenta pentru un roman de-al său, iar de atunci au păstrat legătura, devenind tot mai apropiați. 


(Sursa foto: Cronicaglobal.elespanol.com)

Situaţia ridică din nou problema celibatului în cadrul Bisericii.

În interviuri anterioare, Novell a recunoscut că, în tinereţe, s-a îndrăgostit de o fată de 18 ani şi că mai târziu şi-a dorit să se căsătorească şi să aibă copii.