Cu puţine filme bune în competiţia oficială, prea puţine vedete şi cu un câştigător care i-a lăsat pe mulţi fără replică, ediţia din 2010 a Festivalului de la Cannes este departe de a fi una clasică.

"«Oncle Bonmee» - Trofeul plictiselii" a titrat, luni, cotidianul francez Le Figaro, care a descris călătoria din filmul thailandezului ca fiind "plictisitoare, de neînţeles şi halucinantă". Jurnalul italian Corriere della Sera s-a dovedit a fi nemilos cu juriul de la Cannes, condus de Tim Burton, care a lăsat pe dinafară filmul lui Mike Leigh, "Another Year". Însă, publicaţia The Guardian a numit filmul câştigător al Palme d'Or "frumos şi liric".

"Filmul, care trece de la o banală cină la conversaţii cu fantome şi la o memorabilă întâlnire dintre un peşte şi o prinţesă desfigurată, este, fără îndoială, special", scrie Reuters.

Burton a spus că l-a ales pe Weerasethakul, care aproape că nu a putut veni la Cannes din cauza situaţiei tensionate din ţara sa, pentru că este "atât de departe de cinematografia mainstream", iar festivalul de la Cannes se mândreşte cu faptul că descoperă filme pe care, altfel, publicul nu le-ar descoperi.

"Lumea se micşorează, filmele devin din ce în ce mai vestice sau hollywoodiene, iar la acest film m-am uitat dintr-o altă perspectivă", a mai spus Burton.