Un fost șef al Arestului Central din București își va lansa joi, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, cartea „Dincolo de porțile rușinii”, ce adună întâmplări reale ale celor arestați, printre care se numără și figuri cunoscute publicului.

Evenimentul este cu intrare liberă şi va avea loc de la ora 17 în sala de conferinţe a MŢC.

Cartea, publicată anul acesta la Curtea Veche Publishing, aduce în atenţie întâmplări reale din aresturile Poliţiei Capitalei, din perioada 2010-2011, şi momentele petrecute în detenţie ale unor traficanţi de droguri şi arme, criminali sau oameni de afaceri, figuri publice, ca de pildă Sorin Ovidiu Vîntu, Dinel Staicu, Nicolae Popa sau Dan Diaconescu.

Evenimentul va fi deschis de istoricul Gabriel Moisa, managerul Muzeului Ţării Crişurilor.

Marian Tudor va oferi publicului orădean detalii despre experienţele care au inspirat volumul, urmate de o sesiune de întrebări şi autografe. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!