Un francez arestat în Bulgaria pe 1 ianuarie, pentru că a încercat să ajungă în Siria, este suspectat că ar fi avut legături cu Chérif Kouachi, unul dintre autorii atentatului comis pe 7 ianuarie la sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo, scrie Mediafax.
Mandatul european de arestare emis de Franţa pe numele lui Fritz-Joly Joachin menţionează acuzaţia de "participare la o grupare infracţională armată al cărei obiectiv era organizarea unor acţiuni teroriste", a declarat Darina Slavova, procuroarea generală din Haskovo (sud).
"Înainte de plecarea sa pe 30 decembrie către Turcia, el a fost în mai multe dăţi în contact cu unul dintre fraţii Kouachi, Cherif", arată procurorii.
Joachin, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinut împreună cu fiul său, când încerca să treacă graniţa bulgaro-turcă într-un autobuz. Copilul a fost înapoiat mamei, care făcuse de altfel o plângere că Joachin a răpit băiatul pentru a-l duce la jihadiştii din Siria, unde să fie educat în spiritul principiilor Islamului radical.