În urma informării generale care a avut loc în zece licee din Oradea din cadrul programului "Tinerii orădeni împotriva traficului de persoane", 23 de liceeni s-au înscris pentru o sesiune de instruire în privinţa prevenirii traficului de persoane care are loc pe 8 şi 9 septembrie la Şuncuiuş.

Adolescenţii vor afla de la specialişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Bihor ce înseamnă traficul de persoane, care sunt etapele, cine pot fi traficanţii şi mai ales cum se poate preveni acest fenomen.

"La finalul sesiunii de formare, tinerii formatori vor stabili activităţi viitoare pe care le vor desfăşura atât în liceele proprii cât şi la nivelul întregii comunităţi", se arată într-un comunicat al Centrului Regional Oradea al Agenţiei Împotriva Traficului de Persoane (AÎTP).

Astfel, tinerii vor organiza în luna octombrie propriile acţiuni în care îşi vor învăţa colegii să se ferească de eventualii recrutori.

Proiectul organizat de AÎTP şi Fundaţia People to People şi finanţat de Primăria Oradea a debutat cu activităţi de informare generală în 10 licee din Oradea, la care au participat peste 250 de elevi şi cadre didactice.