Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au început urmărirea penală împotriva unui bărbat în vârstă de 29 de ani, din judeţul Harghita, pentru înşelăciune.
"Acesta este suspectat că, în perioada septembrie 2010 - iunie 2011, s-ar fi deplasat la domiciliul a şase persoane de pe raza Municipiului Oradea, prezentându-se ca fiind o cunoştinţă a unor prieteni sau rude ale acestora plecate în stăinătate şi i-ar fi anunţat că au primit diverse colete şi sume de bani, care în acel moment erau reţinute la vamă", se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor.
Bărbatul le-ar fi cerut celor şase diverse sume de bani pentru a intra în posesia coletelor, spunând că sunt pentru taxe vamale. "Păgubiţii, fiind induşi în eroare, au achitat sumele de bani solicitate, dar nu au intrat în posesia coletelor, întrucât acestea nu existau", se mai arată în informarea IPJ Bihor.
Prejudiciul total creat de harghitean a fost estimat la 20.000 de lei. Învinuitul a fost arestat preventiv, iar poliţiştii orădeni continuă cercetările pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.