Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au trimis în judecată doi ieşeni soţ şi soţie, pentru furt calificat în formă continuată, după ce au dat mai multe spargeri în locuinţe.

Bărbatul, Adrian Dobre, în vârstă de 32 de ani, şi nevasta lui, gravidă, Petronela, de 28 de ani, au sosit la Oradea în cursul lunii iunie 2010 şi de atunci au locuit cu chirie, iar dacă la sosire aveau doar "hainele, o combină muzicală şi suma de 30 lei", după doar câteva zile au început să facă "avere".

"Cei doi căutau apartamente cu uşă din material lemnos, sunau la interfon şi la uşa apartamentului, pentru a se sigura că nu este nimeni acasă, după care inculpatul spărgea uşa cu umărul şi intrau amândoi în locuinţă, unde căutau bunuri de valoare. În acest fel, în perioada iunie - august 2010, cei doi au pătruns prin efracţie în 12 locuinţe, de unde au sustras aparatură electronică, bijuterii, băuturi scumpe, parfumuri, haine şi produse alimentare", se arată într-un comunicat transmis vineri de Parchet.

Potrivit aceleiaşi surse, bărbatul nu era la prima escapadă, el fiind, de altfel, cercetat în stare de detenţie. Până la majorat, el a suferit două condamnări, una pentru o infracţiune de furt, când s-a luat măsura internării într-un centru de reeducare, iar o alta pentru tentativă de omor, fiind condamnat la 5 ani închisoare.

"După împlinirea vârstei de 18 ani a fost condamnat în 1998 la o pedeapsă de 4 ani închisoare, iar în 1999 la o pedeapsă de 10 ani închisoare, ambele pentru furt. În anul 2006 a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, eliberat condiţionat fiind în 27 ianuarie 2010 cu un rest neexecutat de 650 de zile", se mai precizează în comunicat.