Darcy Oake, un magician de origine canadiană, a uimit juriul şi spectatorii concursului Britain's Got Talent, cu un număr incredibil de iluzie cu porumbei albi.

El a început să scoată porumbei albi unul dupa altul din foc, din palme, după ce şi-a atins urechile şi apoi i-a aşezat într-o colivie.

La finalul numărului, Darcy a acoperit colivia cu porumbei, iar atunci când a descoperit-o, o fată în rochie albă a apărut, în locul porumbeilor.

Juraţii au fost de-a dreptul cuceriţi de talentul lui Darcy:

"A fost fantastic. Arăţi fantastic", "Cel mai important lucru la magie este să faci oamenii să creadă că imposibilul este posibil, iar tu ai reuşit asta", i-au transmis Amanda Holden şi Alesha Dixon.

Şi Simon Cowell, cel mai dur jurat, s-a declarat impresionat de numărul pus în scenă: "A fost cel mai bun număr de magie pe care l-am văzut. Nu a fost plictisitor sau clişeic", l-a lăudat acesta pe magicianul care merge în etapa următoare cu patru de "Da".