Un grup de 22 de pelerini greco-catolici, majoritatea cadre medicale, s-au întâlnit la Vatican, de Ziua Mondială a Sănătății, cu ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, George Bologan, au participat duminică, 6 aprilie, la liturghia din Piața Sf. Petru, unde au fost salutați chiar de Papa Francisc, au vizitat Roma istorică și au luat lecții de prim-ajutor într-o piațetă centrală din capitală.

Întâlnirile, vizitele și activitățile au avut loc în cadrul pelerinajului organizat cu ocazia Jubileului bolnavilor și al cadrelor medicale și s-a desfășurat în perioada 4-8 aprilie.

Grupul - format din medici, asistenți medicali, infirmieri, bolnavi, foști pacienți, studenți și preoți din Oradea, Sibiu și Zalău - a fost coordonat de preotul paroh al Bisericii greco-catolice din Haieu, Băile 1 Mai, Ștefan Madarasi, care activează ca asistent medical comunitar al comunei Sânmartin.

Pelerinii au trecut prin toate porțile sfinte ale celor mai importante bazilici papale din Roma, deschise de Papa Francisc cu ocazia Jubileului 2025, până la Mormântul Sfântului Petru din Vatican, unde fiecare dintre participanți a purtat Crucea jubiliară, ca simbol al suferinței și greutăților bolnavilor pe care cadrele medicale îi îngrijesc.

Duminică, pelerinii au participat la liturghia din Piața Sf. Petru din Vatican, unde arhiepiscopul Rino Fisichella a rostit predica scrisă de Papa din perspectiva bolnavului, după care a urmat un moment emoționant pentru cei prezenți, când Suveranul Pontif a apărut în scaun cu rotile și aparat de oxigen pentru a-i saluta, arătând că este „un om printre oameni, un bolnav printre bolnavi”.

Grupul a vizitat, printre altele, obiective turistice din Cetatea Eternă și au participat, în Piazza Risorgimento din Roma, la un eveniment de predare a manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară, organizat de American Heart Association.

„Jubileul bolnavilor și al cadrelor medicale a fost asemenea unui imn al durerii și al speranței. Durerea, suferința și boala fac parte din misterul omului. Acest moment, cu participare internațională, ce face parte din calendarul Anului Speranței 2025, ne oferă tuturor ocazia să medităm asupra valorii pe care o are viața”, le-a spus George Bologan pelerinilor care l-au vizitat luni, 7 aprilie, la Ambasada de la Vatican.

„Am purtat în suflet rugăciunile celor pe care îi îngrijim, durerile celor care suferă, speranțele celor care luptă în tăcere. A fost un pelerinaj pe care l-am trăit ca pe un drum al vindecării interioare, al comuniunii, al slujirii cu iubire, al speranței pe care, tăcuți, o ducem zi de zi la patul fiecărui bolnav pe care îl întâlnim!”, a conchis preotul Ștefan Madarasi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!