Noul stadion din Craiova, despre care autorităţile au dat asigurări că va fi inaugurat în această lună, prezintă erori grave de construcţie. O spun doi ingineri constructori români care s-au asociat şi construiesc arene în ţări din Europa, Călin Simuţ şi Tudor Hadîrcă, primul fiind chiar orădean.

Cei doi au declarat pentru Pro Sport, că greşelile sunt atât de mari încât numai falsificarea documentaţiei ar putea permite recepţionarea lucrării!

Stadioane în toată Europa

Călin Simuţ, originar din Oradea a terminat în 2002 la Timişoara Facultatea de Construcţii şi Arhitectură, iar de mai mulţi ani s-a stabilit de mulţi ani în Polonia, unde s-a şi căsătorit şi execută stadioane în diverse ţări din Europa. Colegul său, Tudor Hadîrcă, a participat inclusiv la ridicarea stadioanelor din Portugalia, pentru Euro 2004.

În esenţă, Simuţ a atras atenţia că există erori foarte grave în ridicarea stadionului craiovean, că aşa ceva nu ar fi permis în Europa şi că, pe lângă aspectul estetic, poate fi pusă în pericol, în caz extrem, şi siguranţa spectatorilor, pentru că greşelile de montaj au modificat, în ultimă instanţă, chiar planurile proiectantului.

De fapt, spun cei doi, erorile sunt atât de mari încât îndreptarea lor ar fi foarte, foarte scumpă şi într-o perioadă nedeterminată de timp. Responsabilitatea va reveni celui (sau celor) care trebuie să semneze, la final, recepţia lucrării.

Ceea ce se întâmplă în acest moment, afirmă Simuţ şi Hadîrcă, seamănă mai degrabă cu o operaţiune grăbită de cosmetizare, sperându-se că defecţiunile acoperite azi nu vor produce efecte până la ieşirea din garanţie a construcţiei.

Problemele în detaliu

"Problema care a apărut, după părerea noastră, este problemă de geometrie şi problemă de montaj. Nu cred că au verificat punctele topografice în urma montajului fiecărui ax", a precizat orădeanul. "Doar din cele trei poze pe care le-aţi pus dumneavoastră pe site, apare ca fiind sudat, tăiat şi sudat din nou. Şi imediat, acoperit cu tablă. În momentul în care se acoperă cu tabla aia, nu prea mai ai cum să repari protecţia anticorozivă", a transmis el.

Pe lângă probleme precum rugina sau faptul că la un moment dat în stadion va ploua, inginerul a semnalat şi lucruri mult mai grave. Diferenţele de cote se văd cu ochiul liber.

"Dacă vă uitaţi în poza unde se vede o axă dintr-un arc (vezi foto sus), într-o parte fiind tablă, în cealaltă tablă, şi acolo unde aţi încercuit cu roşu locul unde nu se pupă grinzile între ele, dacă vă uitaţi la poza aia, stâlpii de susţinere, sau elementul principal al arcului nu e la acelaşi nivel. Cel din stânga e mai jos, cel din dreapta e mai sus. Asta e greşeală mare-mare-mare, care nu se poate… Greşeala e mare-mare, credem noi, şi e propagată. Suntem 99,99% siguri că ar trebui să fie la acelaşi nivel. De acolo li se trage problema. Nu e, deci, o problemă de calcul, e o problemă de geometrie, din teren. (...) Dacă e comparat cu proiectul şi corespunde, atunci e bine. Dar 99,99% nu e bun dacă nu falsifică cineva şi raportul ăsta topografic", a spus el. 

"O dată nu e bine din cauza aspectului vizual. În loc să avem un stadion nou, o să arate ca şi cum ar avea deja ani de folosinţă în condiţii necorespunzătoare. În al doilea rând, siguranţa construcţiei poate să fie afectată. Proiectul spune clar ce fel de toleranţe poţi să ai, afectându-se siguranţa dacă geometria elementelor nu este respectată", a mai spus specialistul.

Autorităţile neagă

Cei doi specialişti au reacţionat în urma unor articole publicate de jurnaliştii de la Pro Sport pe această temă. Subiectul stadionului a fost deschis de ProSport în urmă cu două săptămâni, când publicaţia a semnalat conţinutul Hotărârii de Guvern care avea să aprobe modificări importante ale proiectului iniţial, cauzate în principal de erorile din studiul iniţial de fezabilitate şi alte prevederi neconforme. Conform HG-ului aprobat în iulie de cabinetul Tudose, noul termen de finalizare a lucrării era de patru luni. Adică în noiembrie 2017.

Articolul, scrie sursa citată, a fost urmat de o avalanşă de dezminţiri din partea oficialilor statului şi de un asalt al postacilor în mediul online. Adrian Cefalan, director CNI, a negat totul, inclusiv informaţiile menţionate în Nota de fundamentare a HG aprobată ulterior de guvern, şi a pus schimbările de proiect pe seama unor modificări ale cerinţelor UEFA. Directorul FRF consultat de ProSport a negat însă că în ultimii ani a survenit vreo schimbare în această privinţă.

Căutaţi la acel moment de jurnalişti, nici proiectantul stadionului, nici firma constructoare nu au dorit să dialogheze, preferând să remită presei un comunicat în care dădeau asigurări că lucrarea este de foarte bună calitate şi anunţau că întârzierea de opt luni (până acum) faţă de termenul anunţat iniţial (noiembrie 2016) a fost provocată de vremea proastă.

Mai mult decât atât, după ce ProSport a scris despre modificarea parametrilor stadionului, CNI a supralicitat şi a anunţat că stadionul va fi gata în august, adică trei luni mai devreme decât scria în Nota de fundamentare a HG-ului adoptat de guvern.

Construcţia stadionului din Craiova, oraş al cărei primar a fost actualul ministru al Muncii, PSD-ista Olguţa Vasilescu, a costat 52 de milioane de euro, cu bani de la buget (90%). Acesta va avea o capacitate de 30.983 de locuri şi a cărui recepţie ar trebui să aibă loc la finalul lunii august.

Citiţi în detaliu explicaţiile orădeanului, dar şi care a fost replica autorităţilor, pe www.prosport.ro!