Că meseria de jurnalist implică şi riscuri s-a adeverit încă o dată, pentru un redactor al BIHOREANULUI, sâmbătă după-amiază, când acesta a fost agresat în plină stradă cu scopul de a i se "confisca" un aparat foto, şi a fost ameninţat de către soţul unui controversat personal a cărui activitate face obiectul unui articol de investigaţie.

Incidentul s-a produs în jurul orei 17.20, pe o stradă din Sânmartin, unde jurnalistul Adrian Criş se afla pentru a fotografia vila fostei secretare a Consiliului Local al comunei, Livia Bara, trimisă în judecată de Parchetul Bihor, sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, infracţiune sancţionată cu până la 15 ani de închisoare.

După o anchetă începută în anul 2005, procurorii au stabilit că fosta funcţionară, între timp devenită notar public, este responsabilă de efectuarea mai multor schimburi de terenuri prin care rude şi consilieri locali apropiaţi ei au primit parcele valoroase în cartierul "Beverly Hills", la schimb cu parcele de teren agricol situate în extravilanul satelor Cihei, Rontău şi Cordău, operaţiunile fiind soldate cu un prejudiciu de peste 1,8 milioane euro provocat patrimoniului comunei.

Sâmbătă, la scurt timp după ce redactorul BIHOREANULUI a fotografiat vila fostei secretare - pentru a ilustra, cu rodul profiturilor ilicite, articolul programat să apară în ediţia de luni a ziarului - şi se pregătea să părăsească zona, el a fost atacat din spate de soţul fostei funcţionare.

Ioan Bara i-a smuls din mână aparatul, după care l-a insultat şi l-a ameninţat pe motiv că "se bagă" în afacerile şi viaţa familiei sale, în final intrând în curtea casei şi refuzând să înapoieze aparatul foto. Deoarece bărbatul nu a făcut acest lucru nici în urma insistenţelor jurnalistului, acesta a fost nevoit să apeleze la ajutorul autorităţilor, pentru a-l recupera.

Poliţia Felix a deschis în acest caz un dosar penal pentru tâlhărie, mai ales că în urma incidentului jurnalistul a fost uşor rănit la încheietura mâinii din care îi fusese smuls aparatul, medicii stabilind ulterior că a suferit o entorsă pentru care are nevoie de mai multe zile de îngrijiri. Într-un târziu, la sediul Poliţiei Felix s-a prezentat şi agresorul, care a restituit aparatul, uşor avariat şi cu toate imaginile şterse de pe cardul de memorie.

Despre motivele care au provocat furia soţului fostei secretare a Consiliului Local din Sânmartin puteţi afla toate detaliile din articolul "Afaceri Bara(te)", din ediţia de luni a BIHOREANULUI.