A fost sărbătoare, vineri, la Universitatea din Oradea. Cu prilejul unei conferinţe internaţionale organizată de Facultatea de Drept, profesorul Ovidiu Predescu, considerat un deschizător de drum în studiul dreptului, a primit cea mai înaltă distincţie a instituţiei orădene: titlul de Doctor Honoris Causa.

La ceremonie au participat, pe lângă rectorul Constantin Bungău, preşedintele Senatului UO, Vasile Aurel Căuş, decanul Facultăţii de Drept, Cristian Miheş, profesori din ţară precum rectorul Universității „Nicolaie Titulescu” din București, Mihai Hotca, ori Ioan Chelaru, de la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București.

Bungău a spus că despre eveniment că este o sărbătoare pentru Universitate, întrucât Predescu este apreciat în lumea dreptului. „De astfel de personalități are nevoie mediul universitar, specialiști în domeniul lor de pregătire, practicieni, profesioniști și oameni care, chiar dacă mulțumirile profesionale ar trebui să le fie suficiente, dedică timp și energie activității științifice”, a spus rectorul.

Deschizător de drumuri

În cuvântul său de Laudatio, profesorul Mihai Hotca a spus despre Predescu că „este un ilustru teoretician și practician al dreptului, formator hărăzit cu mult talent didactic, cadru didactic, cercetător științific și membru al unor organizații științifice de prestigiu, din țară și din străinătate”. 

Laureatul a fost procuror şi avocat, cadru didactic al mai multor facultăți de drept şi al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, și rector al Universității „George Barițiu” din Brașov.

„Inegalabil jurist, este unul dintre cei mai mari doctrinari ai dreptului românesc”, a mai spus Hotca. Predescu a semnat peste 10 cursuri de drept, 20 de monografii și studii științifice, 100 de studii și articole de specialitate, dar şi cărţi de beletristică. De-a lungul carierei sale, profesorul a primit mai multe premii, inclusiv distincții acordate de Academia Română.

Cartea sa „Dreptul penal al afacerilor” este considerată prima lucrare din acest domeniu scrisă în România, un volum „deschizător de drum” în studiul dreptului. Director al publicației „Dreptul” și salvator al acesteia, în repetate rânduri, profesorul Predescu a fost descris drept „un lord al dreptului”, de către rectorul Universității „Nicolaie Titulescu”.

Emoţionat şi onorat

În alocuțiunea prezentată cu acest prilej, Ovidiu Predescu s-a declarat emoționat și onorat de a fi primit „înaltul titlu onorific de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea, cu atât mai mult cu cât acest titlu vine din partea uneia din cele mai vechi instituții de învățământ din România”.

El a prezentat istoria de mai bine de 150 de ani a revistei „Dreptul”, din perspectiva contribuției acestei publicații la dezvoltarea doctrinei, jurisprudenței și științei dreptului românesc.

„Vă mulțumesc că m-ați primit în comunitatea voastră academică, o calitate care mă onorează și mă obligă”, a spus profesorul.

Predescu mai este Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Galaţi şi Suceava.