Cea mai nouă şi de fiţe terasă din Oradea, Dock Bistro & Bar, de la capătul podului Sfântul Ladislau, a ajuns în centrul atenţiei orădenilor. Unii locuitori o contestă, pe motiv că acoperă faţadele clădirilor din jur, alţii abia aşteaptă să ocupe un scaun aici, în timp ce vecinii sunt de-a dreptul exasperaţi.

Deşi nu contestă faptul că zona merita un local cu ştaif, orădenii care locuiesc chiar în apropiere spun că luminile roşii ce înconjoară localul pe timpul nopţii îi face să se teleporteze lângă vitrinele "uşoare" din Amsterdam.

Iar asta e o problemă mică pe lângă poluarea fonică. Vecinii zic că adesea, atât pe timp de zi, cât şi seara, muzica dată la un nivel foarte ridicat le "inundă" casele chiar dacă ţin geamurile închise.

Oricum, greu le mai pot deschide, pentru că localul împrăştie în jur un miros puternic de mâncăruri la grătar. Pare-se că bucătarii de la Dock folosesc un grătar electric în aer liber, aşa că mirosurile nu sunt captate prin vreo aerisire, ci se împrăştie relaxat în centru.

Poate vor trece şi peste Criş, până la geamul biroului primarului Ilie Bolojan şi îi vor deschide acestuia apetitul. De amenzi, nu de mititei.