Locotenentul Szoke Laszlo, militar al Centrului 54 Comunicații și Tehnologia Informației din Oradea, a câștigat medalia de aur la Cupa României la sambo, un stil de arte marțiale asemănător judoului

Potrivit unui comunicat de presă transmis de unitatea militară, Szoke „se antrenează câteva ore pe zi, în timpul liber, iar rezultatele se văd atât în modul exemplar de îndeplinire a atribuțiilor profesionale, cât și în palmaresul sportiv pe care îl deține”.

Pe lângă medalia de aur obținută la finalul săptămânii trecute, la Cupa României, ediția 2023, unde a concurat la categoria 71 kg, militarul deține, de doi ani consecutivi, titlul de campion național la sambo, este vicecampion național la judo, vicecampion mondial la sambo și a luat locul III la campionatul european de profil.

„Locotenentul Szoke Laszlo este o mândrie și un exemplu pentru militarii Centrului 54 Comunicații și Tehnologia Informației prin perseverența, profesionalismul și pasiunea dovedite atât la nivel sportiv cât și profesional”, a mai transmis Centrul 54.

Szoke Laszlo

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!