Un Mercedes şi un autobuz care circula pe ruta Oradea - Sânmartin - Băile Felix s-au izbit frontal duminică după amiază, pe DN 76, la intrarea în Băile Felix.

Autoturismul, care venea dinspre Băile Felix, era condus de un neamţ în vârstă de 69 de ani, care a intrat pe contrasens.

"Pe fondul neatenţiei în conducere, cetăţeanul german a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autobuz înmatriculat în municipiul Bucureşti, condus regulamentar de un şofer în vârstă de 31 de ani, din localitatea Sânmartin", a precizat inspectorul principal Alina Dinu.

În urma impactului, şoferul Mercedesului a suferit leziuni uşoare, iar o femeie în vârstă de 64 de ani, care se afla printre cei circa 20 de călători din autobuz, a fost transportată la spital cu leziuni multiple.

Ambele maşini implicate în accident au fost grav avariate. Poliţiştii continuă cercetările.