Vineri, de la ora 18, sala Arlus a Casei de Cultură a Municipiului Oradea va găzdui lansarea celui de-al treilea CD cu interpretarea sonetelor Shakespeariene, intitulat, la fel ca precedentele, "I am that I am".

CD-ul se lansează exact la un an de când artistul Florian Chelu Madeva a lansat cartea cu partiturile sonetelor şi cuprinde sonetele 51-75.

Astfel, odată cu lansarea albumului se şi încheie Cvadricentenarul sonetelor Shakespeariene, adică sărbătorirea celor 400 de ani de la moartea scriitorului englez, însă asta nu înseamnă că nu vor mai fi şi alte CD-uri.

Sonetele sunt interpretate de David Bryan, acelaşi care a reprezentat, alături de Hotel FM, Oradea la Eurovision. Totodată, alături de David şi de Florian Chelu Madeva, la CD a mai contribuit şi flautistul Mircea Covaciu.

Intrarea la lansare este liberă, iar în plus, toţi cei prezenţi vor primi un CD cadou.

Originala idee de a realiza sonete muzicale aparţine artistului Florian Chelu Madeva. După ce, la începutul anilor 2000, a finalizat, alături de alţi şapte artişti, opera "Mari melancolii şi aspre indignări", prima lucrare fonografică rock coral-simfonică din România, Florian Chelu a scris două sonete muzicale, folosind două poezii ale lui Eminescu, "Oricare cap îngust un geniu pară-şi" şi "Iubind în taină". "Atunci m-a lovit ideea în ceafă. Din acea clipă a pornit totul, ca un Big Bang de la care a început să crească un univers uriaş, sonetul muzical", a explicat pentru BIHOREANUL Florian Chelu Madeva.