Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat numirea lui Dragoș Doru Cazan în funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), începând de marți, 20 ianuarie 2026.

El a fost selectat în urma unui concurs public la care au participat 13 candidați. Ministerul Mediului a organizat o procedură de selecție deschisă, derulată „în deplină transparență”. În acest sens, toate înregistrările video ale interviurilor susținute de candidați au fost făcute publice și pot fi consultate pe contul oficial de YouTube al instituției.

„Numirea directorului general al ANAR este prerogativa ministrului mediului, însă am ales să organizăm această procedură de selecție deschisă și să o ducem până la capăt în deplină transparență. Numărul mare de candidați și calitatea profesională a acestora au arătat că există un interes real pentru reformarea și profesionalizarea acestei instituții”, a declarat ministra Diana Buzoianu, citată în comunicat.

Noul director general al ANAR are peste 30 de ani de experiență în domeniul gospodăririi apelor, al managementului riscului la inundații și al coordonării investițiilor publice în infrastructura hidrologică. Din anul 2021, Dragoș Doru Cazan a ocupat funcția de director tehnic al Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Anterior, a fost șef al Serviciului Managementul Riscului la Inundații și Secetă în cadrul aceluiași institut, iar în 2015 a mai deținut funcția de director general al ANAR.

De asemenea, între anii 2012 și 2020, acesta a condus Departamentul Managementul Resurselor de Apă din cadrul ANAR, fiind responsabil de monitorizarea cantitativă și calitativă a apelor, emiterea avizelor și autorizațiilor și implementarea Directivei Cadru Apă.

Dragoș Doru Cazan este absolvent al Facultății de Hidrotehnică din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, doctor în inginerie civilă – specializarea Hidraulică, și deține un master în Managementul Sectorului Public la SNSPA. De-a lungul carierei, a participat la cursuri și stagii de pregătire în Franța și Germania, a reprezentat România în grupuri de lucru bilaterale și internaționale privind calitatea apelor și managementul Dunării și a contribuit la modernizarea sistemelor de monitorizare hidrologică la nivel național.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!