După Muzeul Jucăriilor, cei care trec în aceste zile pe la ERA Park Oradea pot admira o nouă expoziție dedicată nostalgicilor.

Expoziția „Parfum de epocă - Viața cotidiană în perioada 1900-1950” poate fi vizitată în complexul comercial din Calea Aradului nr. 62 în perioada 13 octombrie - 7 noiembrie.

Sute de obiecte pe care le foloseau bunicii și străbunicii în viața cotidiană în prima parte a secolului XX vor face deliciul pasionaților.

Jucării, obiecte de uz caznic, aparate de tip radio, ventilatoare, fotografii vechi, aparate de fotografiat ori stereoscoape (dispozitive optice care se foloseau la examinarea stereogramelor, făcând ca imaginile lor să apară în relief) sunt câteva dintre piesele care vor putea fi văzute zilnic, între orele 9 și 21, sub cupola centrului comercial.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociația „Muzeul Jucăriilor” din București.

Intrarea este liberă pentru toată lumea, cu condiția respectării stricte a măsurilor pentru prevenirea răspândirii Covid-19.

După cum se știe, purtarea corectă a măștii de protecție (acoperind și nasul și gura) este obligatorie în ERA Park Oradea, la fel ca păstrarea distanței.

"Certificatul verde nu este necesar pentru a intra în centrul comercial, ci doar atunci când se consumă alimente în incintă, în sala de sport sau la locul de joacă. Vă așeptăm cu drag, așadar", au transmis reprezentanții ERA Park.