După ce vremea rea adusă de ciclonul islandez Boris a făcut prăpăd în special în sudul țării, o nouă furtună aduce frig și ploi inclusiv în Bihor. Este vorba de furtuna Ashley, cum a fost ea denumită de specialiști, care va intra în țară în acest sfârșit de săptămână.

Simulările meteorologice arată că furtuna Ashley va ajunge în România sâmbătă seara, după ce, cu câteva ore înainte, va străbate zonele deja afectate de inundații din Ungaria.

„În jurul orei 18, furtuna va lovi partea de vest a țării, în zona Timișoara-Arad”, scrie Antena3.ro.

Fenomenul se va resimți inclusiv în Bihor. Conform aplicațiilor de monitorizare a vremii, sâmbătă temperaturile vor coborî de la 27 de grade până la 13 grade, iar duminică, maximele nu vor depăși 15 grade și va ploua.

Pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică furtuna se va muta către centrul țării și ploi abundente ar putea avea loc și în zona Clujului, mai scrie sursa citată. Duminică, furtuna se va deplasa către sud, „cu ploi abundente și vijelii”, inclusiv în zona Dunării, acolo unde este așteptată și o viitură.

Vârful furtunii va fi duminică seara, în special de la ora 20 până după miezul nopții, mai arată sursa citată.

Șefa ANM, Elena Mateescu, a declarat la Antena 3, că, dacă va fi cazul, autoritățile vor emite inclusiv cod roșu de furtuni.

„Cantitățile, așa cum arată informațiile la acest moment estimate pentru intervalul de sâmbătă până luni, punctiform 60-80l/m² ne încadrăm la aceste valori în codul portocaliu și cele mai mari valori sunt de așteptat punctiform, în special în partea de vest, sud și centru a țării. Dacă vom constata, în funcție de dinamica fenomenelor, că vom depăși pragul de 80-100l/m², sigur că vom interveni cu avertizările meteorologice de tip nowcasting de cod roșu, așa cum am făcut-o de fiecare dată”, a declarat, la Antena 3 CNN, șefa ANM, Elena Mateescu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!