Retailerul german Kaufland vrea să deschidă în Oradea al patrulea magazin. Noul spaţiu comercial va fi construit pe un teren de pe strada Seleuşului nr. 22, deţinut în mare parte de firma producătoare de materiale de construcţii Congips SA Oradea.

Proiectul este în stadiu incipient. Firma bucureşteană Entire Real Estate Solutions, despre care presa centrală scrie că dezvoltă spaţii comerciale pentru Kaufland şi Lidl, a demarat procedura de întocmire a planului urbanistic zonal (PUZ) necesar construcţiei.

Potrivit proiectului de PUZ depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor şi care a primit, joi, avizul de mediu, pe terenul în suprafaţă totală de peste 22.300 mp, cu acces dinspre strada Seleuşului, Calea Clujului şi strada Căii Ferate, se propune reconversia funcţională pentru construirea unui hipermarket Kaufland, care va fi întins pe o suprafaţă de 6.000 de mp, după ce vor fi desfiinţate construcţiile existente.

De asemenea, magazinul va avea mai multe construcţii anexe (un container bufet, terasă închisă, box-uri pentru chiriaşi, etc.) şi o parcare cu 268 de locuri.

Accesul spre magazin va fi pietonal şi auto, cu racorduri la drumurile publice din apropiere. În imediata vecinătate a viitorului magazin Kaufland se află un hipermarket Penny.

Congips

PUZ-ul propus de investitor va trebui să obţină şi acordul Consiliului Local Oradea.

Orădenii pot transmite observaţii sau comentarii vizavi de avizul de mediu eliberat de APM în termen de 10 zile calendaristice, prin e-mail la adresa office@apmbh.anpm.ro sau direct la sediul instituţiei, pe Bulevardul Dacia nr. 25/A.