Formaţia orădeană de fotbal FC Bihor are programate în această săptămână două jocuri pe teren propriu, în cadrul campionatului Ligii a II-a. Miercuri, în runda a VII-a, o etapă intermediară, fotbaliştii bihoreni ar urma să întâlnească echipa Metalul Reşiţa, în timp ce sâmbătă, în etapa a VIII-a au programat joc în compania celor de la Şoimii Pâncota.

Numai că, la fel cum s-a întâmplat şi la meciul de sâmbătă, de la Caransebeş, şi de această dată disputarea acestor jocuri e pusă sub semnul incertitudinii, din cauza problemelor financiare. Cum cei doi investitori ai clubului, Consiliul Judeţean şi omul de afaceri Mihai Giurgiu, nu susţin echipa, preşedintele executiv Mircea Fodor este pus din nou în faţa unui moment delicat, acela de a "cerşi" câte o sponsorizare, pentru a putea acoperi cheltuielile de organizare ale celor două jocuri.

De precizat că baremul de arbitraj al unui joc de fotbal din Liga a II-a se ridică la suma de 7.000 lei. Împreună cu celelalte cheltuieli, care privesc asigurarea asistenţei medicale (ambulanţa) şi firma de pază, costurile depăşesc 10.000 de lei pentru un joc.

Cum până marţi, la ora 15, preşedintele clubului încă n-a reuşit să facă rost de această sumă de bani, rămâne de văzut dacă jocul de miercuri se va disputa.

În cadrul etapei a VII-a a campionatului Ligii a II-a, Seria a II-a, formaţia orădeană ar trebui să o aibă ca adversară pe Metalul Reşiţa, ultima clasată. Meciul ar reprezenta o oportunitate bună pentru orădeni. Prin prisma ierarhiei la zi a clasamentului, "roş-albaştrii" pornesc favoriţi în această confruntare. Dacă FC Bihor se situează pe poziţia a 12-a, cu 4 puncte, reşiţenii ocupă locul al 14-lea, ultimul, cu un singur punct.

"Presupun că va fi un meci încrâncenat, între două echipe avide de puncte. Va conta foarte mult forma de moment, inspiraţia. Cel care va greşi mai puţin şi va fi mai determinat va câştiga probabil acest joc. Avem o problemă de efectiv, Maria este accidentat şi vor fi schimbări în primul unsprezece", a declarat antrenorul echipei FC Bihor, Gheorghe Silaghi, sperând că meciul se va disputa, totuşi.

Deşi şi-a exprimat dorinţa să plece încă din această săptămână, portarul Nagy Sandor a mai rămas la club şi pentru aceste două jocuri, la rugămintea colegilor săi de echipă.

Partida FC Bihor - Metalul Reşiţa este programată să debuteze de la ora 15. Preţul unui bilet costă 10 lei, doar copii sub 14 ani urmând a avea accesul gratuit.


Etapa a VII-a a Seriei a II-a din Liga II-a:

Marţi, ora 19:

Universitatea Cluj - Olimpia Satu Mare

Miercuri, ora 15:

Şoimii Pâncota - CS Mioveni

Gaz Metan Mediaş - CSM Râmnicu Vâlcea

Unirea Tărlungeni - FC Braşov

UTA Bătrâna Doamnă - FCM Baia Mare

Chindia Târgovişte - FC Caransebeş

FC Bihor Oradea - Metalul Reşiţa