Transportatorii din toată ţara au protestat, luni, pe şoselele şi centurile României cu privire la preţurile RCA, mergând cu viteză redusă. Între orele 10 şi 12, inclusiv pe Centura Oradiei s-a circulat greu.

Potrivit informaţiilor Federaţiei Operatorilor România de Transport şi a Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), s-a mers cu viteză redusă pe toate liniile de centură din ţară şi pe drumurile de tranzit. "Este un protest mai liniştit, pentru că joi ne pregătim de protestul de pe 15 septembrie din Bucureşti", a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

La manifestare au participat sute de transportatori.

Patronatele din transporturile rutiere solicită Guvernului să îngheţe tarifele RCA prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, la valorile medii din raportul Milliman, şi conform cu propunerile transportatorilor trimise Executivului la începutul lunii august. ''Actuala Ordonanţă de Urgenţă, publicată pe site-ul Ministerului de Finanţe, este doar generală şi nu limitează tarifele RCA, transportatorii rutieri fiind nemulţumiţi de forma acesteia, urmând ca, în data de 15 septembrie 2016, să se organizeze un protest naţional împotriva creşterii tarifelor RCA. Guvernul poate limita tarifele RCA conform Legii Concurenţei 21/1996, modificată şi completată în 2016, iar Consiliul Concurenţei investighează de 2 ani piaţa asigurărilor din România împotriva unor practici neconcurenţiale, practici care au fost dovedite în raportul Milliman, întocmit la cererea ASF şi trimis către Parlament", se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), transmis, duminică, AGERPRES.

Potrivit UNTRR, sistemul bonus-malus nu funcţionează, tarifele RCA au crescut de 2-3 ori, iar acordarea bonusului de către firmele de asigurare nu mai îndeplineşte scopul pentru care a fost creat, încălcându-se Norma nr. 23/2014.

De altfel, transportatorii au depus, prin COTAR, cerere de miting pentru data de 15 septembrie în toate oraşele reşedinţă de judeţ. Protestul va începe simultan, atât în Bucureşti, cât şi în celelalte oraşe, începând cu ora 9:00.

"În această perioadă, în afara formelor de protest anunţate — respectiv faptul că în fiecare luni, pe liniile de centură, pe drumurile de trafic greu, între orele 10:00 — 12:00, când circulăm cu viteză redusă — COTAR se delimitează de orice formă de protest aşa-zis 'SPONTAN'", se subliniază în documentul citat.