Conducerea echipei de baschet masculin CSM-U Oradea a mai oficializat un transfer înaintea următoarei ediţii de campionat. Este vorba despre aducerea americanului Sean Barnette, care a semnat joi contractul cu echipa orădeană, exact în ziua în care a împlinit 29 de ani.
Născut pe 25 iunie 1986, la Rock Hill, Barnette măsoară 1.95 metri, cântăreşte 100 kilograme şi evoluează pe post de extremă. El a jucat ultima dată pentru Lugano Tigers, în Elveţia, pentru o scurtă perioadă, după ce echipa lui din sezonul 2014-2015, U BT Cluj-Napoca, a încheiat campionatul mai repede.
Absolvent al universităţii Wingate, în anul 2008, Barnette a evoluat la nivel profesionist pentru Lille (Franţa), Geneva Lions (Elveţia), respectiv Rilski Sportist (Bulgaria).
Conform site-ului clubului CSM Oradea, în sezonul recent încheiat, Barnette a avut medii statistice de 12.9 puncte, 6.8 recuperări (1.8 ofensive), 2.4 pase decisive, 1.4 intercepţii şi 0.6 capace cu 1.6 posesii pierdute în 29 minute pentru 15.9 la eficienţă. El a terminat cu 53% la două puncte, 33% la trei puncte şi 64% la linia de pedeapsă. A fost liderul echipei sale la minute, eficienţă, recuperări (inclusiv ofensive), respectiv la capace.
În total, pe parcursul celor doi ani petrecuţi în România, Barnette a jucat 64 de meciuri şi are 771 puncte, 422 recuperări, 149 pase decisive, 89 intercepţii, 39 capace şi 122 posesii pierdute pentru 963 puncte de eficienţă în 1.953 minute de joc. De notat că Sean a participat la ediţia din 2015 a All Star Game.
Site-ul CSM U Oradea mai notează că printre abilităţile lui Sean se remarcă productivitatea la recuperare, inclusiv ofensivă, capacitatea de a ataca coşul în pătrundere, nivelul de apărare, precum şi interesul de a juca colectiv. De asemenea, "el este un jucător polivalent, lucru ce îi va permite antrenorului Cristian Achim să folosească diferite alcătuiri de echipă şi să îl folosească pe Barnette la diferite poziţii de-a lungul următorului sezon competiţional".