Un mopedist a ajuns, vineri, la spital, după ce a fost acroşat de un autoturism pe Şoseaua Borşului, şoferul fugind apoi de la faţa locului. El a fost depistat, însă, rapid de poliţiştii bihoreni.

A lovit şi a fugit

Apelul la 112 a fost efectuat la ora 14.30. "Accidentul rutier s-a produs pe DN1, pe Şoseaua Borşului. În accident au fost implicate un moped şi un autoturism. După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit faţa locului fără încuviinţarea Poliţiei, fiind identificat cu operativitate de poliţiştii rutieri, la scurt timp de la producerea accidentului", a precizat pentru BIHOREANUL comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Deocamdată, Dinu nu a putut furniza nicio informaţie privind modul în care s-a petrecut accidentul şi nici detalii despre persoanele implicate în accident.

Indiferent dacă a fost sau nu de vină pentru producerea accidentului, şoferul riscă să facă închisoare. Potrivit Codului Penal, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

La faţa locului a fost trimis şi un echipaj al Ambulanţei, care a intervenit pentru a acorda ajutor victimei în vârstă de circa 40 de ani şi apoi l-a transportat la spital. "Bărbatul era suspect de fractură de claviculă stângă şi avea o contuzie la hemitoracele stâng", a precizat pentru BIHOREANUL Liciniu Venter, managerul SAJ Bihor.

UPDATE: Nu a acordt prioritate

Cercetările făcute de poliţişti la faţa locului au arătat că vinovat pentru producerea accidentului a fost şoferul autoturismului marca Volkswagen Golf, un bărbat de 72 de ani, din Oradea.

"În timp ce conducea un autoturism dinspre drumul colector Şoseaua Borşului, a pătruns pe Calea Borşului fără a acorda prioritate de trecere unui moped condus regulamentar de un bărbat de 41 de ani, din Girişu de Criş", a declarat comisarul Alina Dinu, pentru BIHOREANUL.

Septuagenarul a fost găsit de poliţişti în parcarea unui hypermarket de pe Calea Borşului. El nu consumase băuturi alcoolice, astfel că nu este clar de ce a plecat de la locul accidentului.