Premierul Ludovic Orban l-a numit pe orădeanul Eugen Ioan Cozma în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, decizia fiind publicată zilele trecute în Monitorul Oficial. Din ianuarie, Cozma ocupa funcţia de vicepreşedinte al instituţiei.

"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Eugen Ioan Cozma se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului", se arată în documentul semnat de premierul României. 

Eugen Cosma a fost angajat al Primăriei Oradea la începutul anilor 2000, iar apoi al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România-Ungaria (BRECO) Oradea, dar şi fost director executiv la Federaţia Patronilor Bihor. 

Absolvent de Teologie şi de Ştiinţe Politice, Eugen Cosma (53 de ani) a mai lucrat, între 2016 şi 2017, şi la Administraţia Fondului de Mediu, ca director al cabinetului preşedintelui. Din februarie 2019, el a fost consilier la Ministerul Dezvoltării, iar din ianuarie 2020 vicepreşedinte al APM.