Un orădean în vârstă de 37 de ani este cercetat penal după ce, pe internet, a transmis mesaje prin care instiga la blocarea drumurilor publice în zona Valea Oltului și DN1 pe tronsonul Brașov – Ploiești, pentru a întârzia livrarea de produse alimentare esențiale populației.
Potrivit unui comunicat transmis duminică de Poliția Bihor, oamenii legii s-au sesizat din oficiu sâmbătă și fac cercetări pentru infracțiunea de instigare publică, raportată la infracțiunea de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
„Polițiștii de la investigații criminale îl bănuiesc pe un bărbat de 37 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, că, la data de 12 ianuarie a.c., prin intermediul unei aplicații de comunicare online, ar fi transmis mesaje prin care instiga la blocarea drumurilor publice în zona Valea Oltului și DN1 pe tronsonul Brașov – Ploiești, în noaptea de 14/15 ianuarie a.c.,pentru a întârzia livrarea de produse alimentare esențiale populației, respectiv carne, fructe, etc.”, a transmis Poliția Bihor.
Cercetările sunt făcute sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.