O echipă de paleontologi din Cluj-Napoca, Oradea și Sibiu au demonstrat, pentru prima oară, că pe teritoriul României au trăit crocodili din grupul gavialilor, iubitori de temperaturi calde și de pește.

Anunțul a fost făcut de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care a colaborat cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea și Muzeul Brukenthal din Sibiu, echipa de cercetători fiind formată din Vlad A. Codrea, Venczel Márton și Nicolae Trif.

Venczel Márton (foto stânga) este cercetător al Muzeului Țării Crișurilor din Oradea și, alături de colegii săi, a analizat dinți colectați în urmă cu peste un secol din rocile comunei Turnu Roșu, din Sibiu. Rezultatele, publicate într-o revistă de specialitate a Universității din Oradea, North Western Journal of Zoology, arată că în România de azi au trăit crocodili gaviali, care se pot vedea și azi în sudul și sud-estul Asiei.

„Materialul (n.r. analizat) constă în dinți izolați, iar specia n-a putut să fie identificată pe baza acestor resturi, doar grupul, cel al gavialilor. Reprezentanții actuali sunt gavialii din Asia de S-E, o specie care se hrănea cu pești”, a declarat Márton, marți, pentru BIHOREANUL. Crocodilii gaviali au boturile alungite și înguste, dotate cu o multitudine de dinți în șirurile dentare, specializate pentru hrana lor specifică, peștele.

Pe vremea când trăiau pe teritoriul de azi al României, adică acum 34-48 de milioane de ani, condițiile climatice erau complet diferite de cele de azi.

„Clima în perioada respectivă era mult mai caldă, erau condiții tropicale, și se presupune că au migrat către zona noastră. Pe vremea respectivă, Carpații erau în curs de formare și, în aceste condiții, au putut ajunge. După scăderea temperaturilor medii anuale, grupul dispare, n-a mai rezistat”, a mai spus Márton.

În acele timpuri, ape calde și puțin adânci ale Oceanului Tethys scăldau proaspăt ridicații munți care astăzi revin Făgărașului, arată și UBB.

Universitatea a mai transmis că fosilele de crocodili descoperite în sudul Transilvaniei au o importanță deosebită din două motive: pe de o parte dovedesc prezența unui grup nou de vertebrate fosile în România, iar pe de alta permit presupunerea unei migrații dinspre nord-vestul Africii spre ținuturile noastre.

„Cercetările amintite permit a se presupune că provin dintr-un strămoș apropiat de Maroccosuchus, crocodil cunoscut din zona vestică a Oceanului Tethys. Dispariția acestor crocodili din România în timpurile care au urmat depunerii rocilor de la Turnu Roșu a fost cauzată probabil de schimbările climatice petrecute la limita dintre Eocen și Oligocen, când putem discuta despre o mare criză climatică, care a determinat instalarea primelor calote glaciare în Antarctica. Este cât se poate de limpede că cercetarea fosilelor în România are încă multe aspecte, deocamdată neștiute, de dezvăluit”, a mai transmis UBB.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!