Proiectele de investiţii în drumurile din Bihor ar putea găsi sprijin la Cluj. Vestea bună a fost dată miercuri, de prefectul Ioan Mihaiu, în şedinţa Colegiului Prefectural.

"Din fericire, avem sprijin la Regionala Cluj. Pentru prima oară, un orădean a fost numit director", a declarat Mihaiu.

Şeful Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj este, din 15 august, Radu Băruţă, după cum a confirmat, la aceeaşi întâlnire, Octavian Balog, şeful Secţiei Oradea a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Nici Balog, nici Mihaiu nu au oferit detalii suplimentare despre noul director al Regionalei Cluj.

În 2012, Băruţă a fost director general adjunct proiecte cu finanţare de la bugetul de stat în cadrul CNADNR, funcţie din care a fost demis, în ianurie 2013.