PadișFest a însemnat o încheiere în forță a verii pentru societatea civilă bihoreană, strângând peste 20 de ONG-uri în susţinerea campaniei pentru turism responsabil în Padiş. Organizațiile non-guvernamentale sunt entități înființate de cetățeni preocupați de comunitățile lor. Ele sunt unul dintre semnele de sănătate ale unei democrații, trebuind să își asume rolul de „câini de pază ai democrației”. Pentru Bihor, o mișcare care să aducă laolaltă peste 20 de ONG-uri e o premieră și un semn de maturizare a societății civile.

Compas, organizatorul PadișFest, și-a asumat rolul de platformă de dezvoltare a societății civile prin două dezbateri care au avut loc în timpul festivalului. Moderarea dezbaterilor a fost asigurată de Centrul Ion Rațiu pentru Democrație, care a realizat un dialog democratic. Primul partener în organizare a fost Administrația Parcului Natural Apuseni. Apoi au urmat ONG-urile de mediu, cluburile de speologie, organizațiile studențești, organizațiile locale din Parcul Apuseni și Federația Patronilor Bihor.

Un partener important de dialog a fost Consiliul Județean Bihor, care a răspuns apelului societății civile atât cu prezența, cât și prin dialog constructiv și printr-o promisiune, aceea de a demara până sezonul viitor amenajarea campingului din Glăvoi. Un alt consens la care ONG-urile și Consiliul Județean au ajuns a fost acela că unitățile de cazare trebuie dezvoltate în zonele limitrofe Padișului, pentru a nu dăuna carstului din platoul Padiș.

După PadișFest, câteva cuvinte pentru bihoreni, atât cetățeni cât și reprezentanții lor: să învățăm să dialogăm cu prietenie. Suntem parte din aceeași comunitate și trebuie să construim împreună. Și să ne amintim un lucru: un om nu e egal cu opinia lui. Opinia e un gând, care la argumente pertinente poate fi schimbat, iar schimbarea de opinie în fața unor argumente pertinente dovedește maturitatea de a dialoga.

Raluca David
Preşedinte Compas