"Tochitura de Boc", preparată într-un mic restaurant aflat în centrul oraşului Ploieşti, nu diferă cu nimic faţă de tradiţionalul preparat culinar. Ingredientele sunt măruntaie de porc, mirodenii şi puţin sos de tomate. Diferenţa constă, însă, în preţul de criză: doar trei lei porţia de 100 de grame, în care mai intră şi mămăliguţa, un ou şi o felie de caşcaval.

"De câteva luni încoace am întâlnit foarte mulţi oameni nefericiţi, cărora le-au fost reduse salariile. Şi noi am rămas, după măsurile de austeritate, fără 25% din clienţi, aşa că am gândit un fel de mâncare care să le înveselească, într-un fel, ziua şi să le potolească foamea. Oamenii se opresc şi se uită la afişul cu "Tochitură de Boc - 25% reducere", postat în vitrina localului. Se amuză, iar unii dintre ei intră să ceară câte o porţie", a explicat Adrian Gligor, patronul fast-foodului.

Supărarea ploieşteanului care a investit bani mulţi în afacerea cu mâncare caldă reiese şi din celelalte afişe, postate la intrarea în local. Clienţii sunt ademeniţi şi cu un slogan anti-criză: "Ei v-au tăiat salariile, noi tăiem preţurile".