Profesorul de fizică Ilie Rus, care a predat la Colegiul Naţional Samuil Vulcan din Beiuş, este unul dintre cei zece dascăli din România care au câştigat Premiul Mentor pentru excelenţă în educaţie. Aceste premii se acordă în fiecare an de Fundaţia pentru Comunitate şi MOL România profesorilor propuşi de elevi şi părinţi.

În total au fost nominalizaţi 238 de dascăli, din rândul cărora juriul concursului a ales 10 câştigători.

În cadrul unei gale care a avut loc miercuri seară în Timişoara, toţi laureaţii au primit câte un trofeu special, realizat de artistul sticlar Ioan Nemţoi, şi un premiu în valoare de 8.000 de lei.

Printre aceştia s-a numărat şi Ilie Rus, care a predat fizica la Colegiul Naţional Samuil Vulcan din Beiuş până când s-a pensionat. 

"42 de ani am predat fizica. E frumoasă dar e şi grea. Asta pentru că un fizician trebuie să ştie şi fizică şi matematică. (...) Mi-am dorit ca orele să fie plăcute. Şi am simţit mereu în copil un colaborator", a spus acesta, într-un videoclip prezentat la gala din Timişoara.

În înregistrarea video a mai vorbit şi un tânăr care i-a fost elev. "Mi s-a părut de la început o persoană caldă, amuzantă. În momentul în care îţi expune o teorie, o problemă, te face să râzi. Îţi rămân în minte orele cu el, mie îmi plăceau foarte mult", a povestit Mircea Hartmann.

Mama unei alte eleve, care a fost pregătită de profesor, l-a lăudat, susţinând că acesta a încercat mereu să stimuleze creativitatea copiilor. "Ilie Rus a fost mereu omul care s-a situat peste înălţimea vremurilor sale. Nu i-a fost teamă să experimenteze noi şi noi metode de a ajunge la sufletul şi mintea elevilor săi. Un test de fizică susţinut pe muzică clasică cu peste 30 de ani în urmă nu avea forţa de a experimenta orice dascăl… Ilie Rus a încercat totul pentru a stimula creativitatea elevilor săi. Maniera sa de testare era în acea perioadă chiar un act de curaj. Elevii săi nu vor uita apoi acea mână pusă pe umărul lor atunci când în ochii dascălului căutau răspunsuri la problemele de mecanică cuantică, dar şi la cele de viaţă, în egală măsură. Mâna protectoare a dascălului cântărea pentru fiecare elev cât mâna lui Dumnezeu", a spus Lavinia Lianu, mama Ilincăi Lianu.

La finalul galei, organizatorii au anunţat că a început şi selecţia pentru viitorii laureaţi.

„Fiecare nominalizare ne aduce bucuria întâlnirii cu dascăli minunați și cu discipoli deosebiți care împreună creează valori călăuzitoare. Fiecare nominalizare ne duce în apropierea valorii și frumosului creat de adevărații mentori. Astfel încurajăm pe cei care nu regăsesc numele persoanelor nominalizate printre cei premianți, să-și revizuiască nominalizările și să depună la edițiile următoare. Formularul de nominalizare se găsește pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, iar evaluarea nominalizărilor depuse se bazează în primul rând pe informațiile, relatările și detaliile transmise prin aceste nominalizări”, a spus directorul executiv al Fundaţiei pentru Comunitate, András Imre.

Profesorii pot fi nominalizaţi pe site-ul Pentrucomunitate.ro

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!