Un proiectil de calibru 120 de milimetri, provenit din cel de-al doilea Război Mondial, a fost dezgropat joi, pe şantierul viitorului cartier rezidenţial de pe strada Ceyrat.

"În jurul orei 13.55, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pe strada Ceyrat din Oradea, unde, conform informaţiilor furnizate de apelantul numărului unic 112, în timpul efectuării unor lucrări de nivelare a unui teren viran, a fost descoperită o muniţie", a transmis vineri, maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

După identificarea proiectilului, specialiştii pirotehnişti din cadrul ISU l-au transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă, şi urmează să-l distrugă printr-o explozie controlată. De asemenea, ei au cercetat zona, pentru a verifica dacă există şi alte muniţii, dar nu au găsit nimic.

ISU Crişana le reaminteşte bihorenilor că, dacă descoperă muniţii sau elemente de muniţii, trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112.

Este interzisă ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe, comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, introducerea muniţiilor în foc, topirea elementelor metalice de muniţii sau tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură. De asemenea, muniţiile nu trebuie folosite pentru improvizarea diferitelor unelte ori în joaca copiilor.