Un proiectil funcţional din al Doilea Război Mondial a fost descoperit miercuri seara de un localnic din satul Cordău, comuna Sânmartin, pe terenul său, în timp ce efectua lucrări agricole.

După ce a găsit muniţia, bihoreanul a sunat la 112, iar un echipaj din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea s-a deplasat la faţa locului.

Aceştia au stabilit că este vorba despre un proiectil de calibru 76 de milimetri, provenit din a doua conflagraţie mondială. 

„Pompierii pirotehnişti au procedat la cercetarea zonei în vederea asanării altor potenţiale muniţii, după care au transportat şi depozitat proiectilul în condiţii de siguranţă", se arată într-un comunicat transmis joi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Muniţiile rămase neexplodate au încărcătura de exploziv intactă şi, în multe cazuri, chiar şi focosul, de aceea există riscul ca acestea să explodeze.

Locurile unde pot fi găsite aceste tipuri de muniţie sunt, în general, următoarele: la suprafaţa pământului (pe terenuri agricole, în păduri şi desişuri); îngropate sub pământ, descoperite cu ocazia săpăturilor şi arăturilor agricole, excavaţiilor pentru fundaţiile construcţiilor, defrişărilor, lucrărilor de irigaţii etc.; în zidăriile construcţiilor vechi rămase neobservate în timpul războiului; sub apă, în râuri, lacuri sau bălţi, descoperite cu ocazia unor lucrări hidrotehnice sau întâmplător în timpul scăldatului.


ISU Crişana a transmis câteva măsuri de prevenire a accidentelor în cazul descoperirii de muniţii rămase neexplodate.

În cazul descoperirii elementelor de muniţie, persoanele trebuie:

- să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea de muniţii neexplodate;

- să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate;

- să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

De asemenea, în cazul descoperirii elementelor de muniţie se interzice:

- ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;

- comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;

- lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;

- introducerea muniţiilor în foc;

- topirea elementelor metalice de muniţii;

- tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;

- folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;

- utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;

- demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;

- folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.

În zona în care sunt descoperite elemente de muniţie se interzice:

- accesul persoanelor şi animalelor;

- executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate;

- aprinderea focului deschis;

- executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare;

- circulaţia vehiculelor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!