Tot mai mulți părinți simt că pierd contactul cu adolescenții lor, mai ales când o parte importantă din viața copiilor se petrece în online. În Oradea, moartea lui Eduard, băiatul de 13 ani care s-a aruncat de pe terasa unui bloc din cartierul Grand Hill, a readus în prim-plan o întrebare dificilă. Ce pot face, concret, părinții ca să rămână aproape de copil și să observe la timp semnele de vulnerabilitate?
BIHOREANUL a stat de vorbă cu psihologul școlar Ioana Drugaș, care explică ce semnale ar trebui să-i alerteze pe adulți și cum poate începe o discuție care să-l ajute cu adevărat pe adolescent.
„Depinde de fiecare cum le procesează”
Una dintre temele care apar tot mai des este felul în care adolescenții consumă trenduri, meme-uri și provocări online, unele aparent inofensive, altele cu mesaje apăsătoare.
Psiholoaga spune din start că nu toate clipurile virale au același efect asupra tuturor copiilor. „Partea aceasta de meme-uri și de postări depinde de fiecare cum le procesează”, afirmă Ioana Drugaș.
Problema apare când un copil nu mai are filtrul necesar, iar ce vede pe ecran devine „adevăr”. „Trendurile acestea sunt extrem de problematice în momentul în care copiii nu reușesc să gândească cu propriul lor căpșor. Capacitatea lor de influențare, cu cât este mai crescută, cu atât mai mult procesează toate informațiile ca fiind bune, corecte și de adevărate”, spune specialista.
Ioana Drugaș (foto) insistă că nu e vorba doar de un trend anume, ci de mecanismul din sptaele lui. „Fie că este trendul pinguinului singuratic, că este un altul sau că este provocarea Superman sau Spiderman, toate merg pe ideea de vulnerabilitate la copii”.
Problema algoritmului
Un alt aspect este accesul prematur la rețelele sociale și modul în care funcționează algoritmii. „Cu cât copiii au acces mai repede la rețelele de socializare, cu atât algoritmul poate facilita ca ei să ajungă victime ale acestor influențe virtuale”, explică Drugaș.
Cu alte cuvinte, dacă un copil intră foarte devreme în social media, platformele ajung să-i „modeleze” lumea. Psihologa subliniază că felul în care un copil înțelege un trend nu ține doar de clipul în sine, ci și de „background-ul” lui, adică de mediul în care crește și trăiește, relația cu familia, experiențele de la școală, anturajul și starea lui emoțională.
„Semințe” negative
Când un copil începe să urmărească des un anumit tip de clipuri, platformele „înțeleg” interesul lui și îi arată tot mai multe materiale asemănătoare. De exemplu, dacă se uită repetat la trenduri, provocări sau meme-uri din aceeași zonă, algoritmul îi va recomanda tot din același registru.
În plus, odată ce o modă online prinde, ea poate fi rapid folosită de alții ca să strângă vizualizări sau influență, care poate să fie și negativă „Întotdeauna va exista cineva care are suficient de bun spirit de a vedea în acel lucru o valență importantă, pe care o va extrapola și o va aduce spre beneficiul lui”, afirmă Ioana Drugaș.
În acest context, Drugaș avertizează că unele conținuturi cu tentă negativă pot fi sensibile pentru adolescenți, mai ales dacă se suprapun peste o stare de vulnerabilitate. „În momentul în care se inserează o astfel de idee și de informație în parcursul pe care copilul îl face în lumea virtuală, va ajunge să-și hrănească pe zi ce trece acea idee”. La fel ca niște „semințe” negative, după cum descrie specialista fenomenul.
Nu există „etichete” în online
Ca să explice cât mai simplu diferența dintre lumea reală și cea virtuală, Drugaș folosește o comparație la îndemână și spune că, spre deosebire de produsele alimentare din comerț, unde ai etichete și avertismente, în mediul online conținutul care poate face rău nu vine „marcat” și nici nu e ușor de recunoscut la prima vedere. „În lumea virtuală nu se întâmplă lucrul ăsta, nu etichetează nimeni semințele nocive și E-urile nesănătoase sunt ascunse prin aceste trenduri”, explică psiholoaga.
Pe scurt, copilul poate consuma mesaje toxice fără să-și dea seama, iar dacă ele se repetă, se pot transforma în gânduri negative care se fixează și încep să-i influențeze starea emoțională și comportamentul.
Ce pot rata părinții
Mulți părinți cred că își dau seama ușor ce urmărește copilul pe rețelele sociale. În practică, adolescenții își pot ascunde destul de bine activitatea, prin setări de confidențialitate și prin faptul că aleg exact cine le vede postările. „Confidențialitatea pe canalele de social media poate să fie extrem de bine conturată de către copii. Adică ei își gestionează audiența”, spune Ioana Drugaș.
Asta înseamnă că un părinte poate să nu vadă ce distribuie copilul, chiar dacă are impresia că „știe ce face pe telefon”. De aceea, monitorizarea „este extrem de importantă, iar aplicațiile de monitorizare parentală ar trebui să fie instalate și părinții să se informeze despre așa ceva”.
De asemenea, Drugaș insistă că părinții trebuie să poarte cu copiii lor un dialog onest. „Părintele trebuie să fie empatic cu copilul, să spună «uite, eu am auzit de trendul respectiv, ce înseamnă aia?». Și copilul va fi încântat să îl învețe pe părintele lui, dacă este deschis și vrea să afle realmente…”
Și felul în care părintele pune întrebările face diferența între un dialog care se deschide și unul care se închide imediat. De aceea, psiholoaga recomandă întrebări „de explorare” a stilului de gândire a copilului, nu întrebări ostile, care sună ca un control, de tip polițist, investigativ. Concret, părintele poate întreba ce îl atrage pe copil la un anumit tip de clipuri, cum le înțelege, ce simte când le vede și cu ce se regăsește în ele. De pildă: „Ce ți se pare interesant la trendul ăsta?”, „Cum te face să te simți?”, „Tu cum îl interpretezi?”, „E doar amuzant sau e ceva cu care te identifici?” sau „Ce îți place la oamenii pe care îi urmărești?”.
Semnale de alarmă
Părinții ar trebui să urmărească mai ales schimbările care se repetă și persistă în comportamentul copilului. Dacă observă că adolescentul rămâne blocat în gânduri foarte negative și nu mai reușește să-l scoată din acel tipar prin dialog, atunci e momentul să ceară ajutorul unui specialist în sănătate mentală.
Unele dintre semnele de alarmare pentru parinți sunt izolarea și apatia copiilor, mai ales când sunt frecvente și de durată. „Partea aceasta de dispoziții emoționale, dacă ele fluctuează și sunt extrem de intense sau disproporționale cu evenimentul, pot să fie niște semnale care să-l facă pe părinte să fie mai atent”, spune Drugaș.
Așadar, nu este suficient ca părinții să observe că adolescentul se izolează, ci trebuie să fie atenți la cât timp și cât de intens durează această retragere. Izolarea, explică Ioana Drugaș, înseamnă adesea că tânărul se retrage din lumea reală și se „mută” într-o altă lume, fie în online, fie în jocuri, fie într-un univers interior.
În astfel de situații, părinții ar trebui să încerce să înțeleagă în ce tip de conținut sau activități se refugiază copilul și ce îl ține acolo. Cauzele pot fi greu de identificat, iar uneori nici copilul nu le poate explica clar, însă important este ca adulții să găsească strategii pentru a-l aduce treptat înapoi în contact cu lumea reală și cu oamenii din jur.
„Modelele online”
Pe de altă parte, în perioada adolescenței, anturajul contează enorm. „Încă din clasele primare copiii încep să se distanțeze de familie. Nu mai este familia grupul de referință. Ei își caută covârstnici sau modele. Și cum lumea virtuală este doldora de modele, este foarte ușor să-și identifice acolo unul”, spune Ioana Drugaș.
Psiholoaga atrage atenția că aceste „modele” nu sunt doar influenceri sau persoane urmărite pe rețelele sociale, ci și oameni cu care copilul interacționează direct, în grupuri sau comunități online. De aici până la prieteniile din mediul virtual drumul este scurt, iar părinții ar trebui să fie atenți la calitatea acestor relații. Prieteniile merită privite cu mai multă atenție, pentru că nu toate au aceeași greutate. „Prietenii sunt de mai multe categorii. Cei care sunt sănătoși, de încredere și care te respectă, aceia sunt prietenii adevărați”, consideră psiholoaga.
Aceasta mai arată că mulți adolescenți ajung să aibă în online „prieteni de caterincă”, care nu par ceea sunt de fapt. „De cele mai multe ori, prietenii lor virtuali nu bifează chiar toate criteriile unei prietenii sănătoase din mediul real…”, spune Drugaș, pentru că acolo „cunoști doar vocea” sau o imagine care poate fi controlată, iar „a scrie este mult mai ușor de controlat decât a spune”. Astfel apare nevoia unui „moderator sau mediator”, adică a unui adult care să ghideze și să observe din timp când anturajul sau influențele devin nocive.
Ioana Drugaș este psiholog în Oradea și doctor în Științele Educației. Lucrează de peste două decenii în sistemul de învățământ și are o activitate constantă în zona de psihoeducație. În prezent este psiholog școlar la Liceul Don Orione din Oradea, iar în paralel se implică în diverse proiecte educative în care pune accent pe dialog, empatie și dezvoltarea rezilienței la copii și adolescenți.